Ministerul Tineretului şi Sportului a emis o serie de condiţii pentru reluarea sporturilor individuale în aer liber, care pot fi practicate de către sportivi şi publicul larg odată cu ieșirea din starea de urgență. Pe de altă parte ministrul Ionuț Stroe a precizat că activitatea copiilor în cadrul cluburilor și al școlilor sportive trebuie să mai aștepte.
„Nu poţi aduna 30 de copii la un antrenament de fotbal în acest moment. Este un subiect sensibil. Eu sunt un suporter al susţinerii sportului de masă, sunt cel mai mare suporter, dar acum este vorba despre o situaţie excepţională, este vorba despre sănătatea copiilor noştri.
Trebuie să înţelegem că sănătatea lor este esenţială. Dacă în acest moment nu îi putem trimite în colectiv la şcoală, atunci nu îi putem chema în colectiv să facă sport.
Avem un plan de redeschidere a antrenamentelor şi la nivelul copiilor, dar redeschiderea aceasta se va face gradual, în funcţie de evoluţia pandemiei.
Politica mea este de a încuraja sportul practicat de tineri, ştiu ca părinte beneficiile pe care sportul le poate aduce tinerilor, vom sprijini creşterea numărului de ore de sport în şcoală, veţi vedea mult mai multe competiţii la acest nivel, dar deocamdată fac apel la prudenţă maximă, pentru că suntem în faţa unei crize fără precedent.
Vom evalua situaţia din două în două săptămâni şi poate vom evalua şi redeschiderea competiţiilor pentru copii”, a declarat Ionuţ Stroe.
Cert este că după două luni de stat în casă, fără școală și fără activitate sportivă, copiii abia așteaptă să revină la antrenamente și să-și reia activitatea lor socială, în grupurile de prieteni, această părere fiind întărită și de profesorul Bogdan Pantea, managerul clubului de fotbal Juniorul Suceava, care are legitimați aproximativ 200 de copii.
„Chiar dacă de la debutul crizei coronavirusului am încercat să-i țin în priză cu fel de fel de filmulețe și activități online, copiii au devenit nerăbdători să revină la antrenamente. Le e dor de colectiv, iar faptul că vine căldura și afară e frumos îi face să suporte tot mai greu depărtarea de terenul de fotbal. Sperăm ca această așteptare să nu dureze mult. Trebuie avut însă mare grijă, pentru că sănătatea copiilor este cea mai importantă. Din punctul meu de vedere, însă, dacă se deschid parcurile, terasele și locurile de joacă pentru copii, cred că ar trebui permise și antrenamentele de fotbal, chiar dacă în grupuri restrânse, cu respectarea tuturor regulilor”, a declarat Bogdan Pantea.
În actualul sezon competițional suspendat din cauza pandemiei COVID-19, gruparea Juniorul Suceava a reușit să câștige titlurile județene cu grupele de copii născute în anii 2010 și 2011 și conducea în Seria I a Campionatului Național de juniori cu grupa Under 17.