După ce la începutul acestei săptămâni a decis înghețarea ediției de campionat 2019-2020 a Ligii a III-a, conducerea Federației Române de Fotbal a stabilit împreună cu reprezentanții cluburilor, în cadrul unei videoconferințe, ce se va întâmpla cu actualul sezon al eșalonului secund.
Astfel, primele șase clasate în ierarhia la zi a întrecerii, UTA Arad, CS Mioveni, Turris Oltul Turnu Măgurele, Campionii FC Argeș, Petrolul Ploiești și Rapid București vor merge în play-off și se vor lupta pentru primele două locuri direct promovabile și pentru poziția a treia, care asigură prezența la baraj. În play-off, însă, se va intra cu punctele acumulate în primele 24 de etape înjumătățite, ceea ce a atras nemulțumirea celor de la UTA, care aveau un avantaj consistent de puncte în fruntea clasamentului.
Fiecare echipă va disputa cinci meciuri, câte unul cu fiecare adversară din play-off. Primele trei clasate, adică UTA, CS Mioveni și Turris, vor avea și avantajul de a juca trei jocuri pe teren propriu și două în deplasare. Stabilirea ordinii jocurilor se va face prin tragere la sorți. 4, 11, 18, 25 iulie și 1 august sunt datele celor 5 runde care se vor juca partidele, în timp ce meciul de baraj pentru Liga 1 este programat pentru 5 august.
Pentru echipele clasate pe locurile 7-18 acest sezon s-a încheiat. Metaloglobus București, SCM Gloria Buzău, Farul Constanța, Viitorul Pandurii Târgu Jiu, ASU Politehnica Timișoara, Dunărea Călărași, Ripensia Timișoara, Universitatea Cluj, CSM Reșița, Concordia Chiajna, FK Csikszereda și Pandurii Târgu Jiuau fost anunțate că vor evolua în Liga a II-a și în sezonul următor.
Totodată, FRF a anunțat că numărul echipelor care vor participa în viitoarea ediție de campionat a eșalonului secund s-ar putea mări în cazul în care nu vor exista retrageri din competiție ale echipelor care ar trebui să ia startul. Momentan ar fi 23 de echipe care ar trebui să participe în noua ediție (16 sau 15 din Liga a II-a, 2 sau 3 din Liga I, în funcție de deznodământul meciului de baraj, și 5 din Liga a III-a).
Pornind de la toate aceste modificări mai mult sau mai puțin contestate, oficialii Forestei Suceava, echipă clasată pe locul al doilea în Seria I a Ligii a III-a, speră să prindă în extremis un loc pe tabloul de concurs al viitoarei ediții a Ligii a II-a.
„Nu știu câte șanse avem să reușim acest lucru, mai ales că președintele Răzvan Burleanu a declarat că sunt două variante pentru desfășurarea sezonului viitor. Ori un campionat cu 23 de echipe, ori unul format din două serii, cu una de 11 și alta de 12 echipe. Sincer un campionat regulat cu 23 de echipe mi se pare supradimensionat ținând cont de nemulțumirile manifestate în ultimii ani de formațiile de la acest nivel, care s-au plâns constant de numărul mare de meciuri și de cheltuielile mari ce rezultă din deplasările lungi. Opțiunea cealaltă, cu două serii, mi se pare una bună, însă 11 echipe par totuși prea puține într-o singură serie. O soluție ar fi să se permită promovarea și grupărilor clasate pe locul al doilea în Liga a III-a, ceea ce noi, de altfel, am și solicitat în scris, în urmă cu câteva zile. S-ar ajunge la un sistem cu două serii a câte 14 echipe la eșalonul secund, mult mai aplicat pentru aceste vremuri de criză, în care fiecare echipă ar putea disputa un număr decent de meciuri, iar cheltuielile de transport și cazare vor fi semnificativ reduse. Nu este exclus însă nici faptul, ținând cont de problemele financiare care vor rezulta din această criză a coronavirusului, să apară și formații care nu vor putea să participe în viitoarea ediție de campionat a Ligii a II-a, așa că noi vom depune și o solicitare să fim acceptați pe tabloul competiției dacă vor rămâne locuri vacante”, a declarat Andrei Ciutac, președintele Forestei.