Ionuț Stroe, ministrul Tineretului și Sportului, a vorbit ieri despre reluarea activităților sportive după încetarea Stării de Urgență, în cadrul unei conferințe de presă. Pentru început, vor fi permise o serie de sporturi care se vor desfășura individual și în aer liber. Toată România abia așteaptă permisiunea de a face mișcare fizică, mai rămâne de văzut doar dacă municipiul Suceava și cele opt localități învecinate vor fi scoase din carantină.
„Încercăm să redeschidem sportul în condiții de maximă siguranță pentru toți. Dorim să redeschidem cât mai multe discipline sportive. O vom face, dar gradual, cu maximă precauție. Am studiat modele similare din Uniunea Europeană și vă pot asigura că totul e calculat, anticipat, pentru că nu-mi plac lucrurile făcute la mica înțelegere. Am pregătit împreună cu Ministerul Sănătății cadrul în care se va practica sport după 15 mai. Acest cadru va fi actualizat din două în două săptămâni. Din data de 15 mai, se vor relua o serie întreagă de sporturi, care se vor desfășura individual și în aer liber. Vorbesc de sporturile organizate și de sporturile care se pot practica în mod individual: aeronautica, alpinismul, atletismul (probele de alergare, de aruncarea ciocanului, suliței), automobilismul, caiacul, canotajul, ciclismul, echitația, golful, kartingul, motociclismul, tenisul (proba de simplu), tirul cu arcul, tirul sportiv, bărci cu vele și pregătirea fizică generală”, a declarat ministrul Ionuț Stroe.
Referitor la tenis, trebuie îndeplinite câteva chestiuni clare. Pe un teren de tenis e permis accesul a cel mult trei participanți. Nu e admisă prezența copiilor de mingi, nici schimbarea terenului. Jucătorii vor trebui să-și marcheze propriile mingi și să le folosească doar pe acestea la serviciu. Toate echipamentele sportive trebuie dezinfectate, iar echipamentul pus în pungi speciale.
În cazul în care aceste discipline sunt practicate în aer liber, dar în interiorul unor baze sportive, organizatorii trebuie să adopte unele măsuri pentru protejarea sportivilor, după cum urmează:
- Bazele trebuie să fie împrejmuite.
- Trebuie să se facă un triaj epidemiologic.
- Trebuie măsurată temperatura. Sportivii trebuie trecuți într-un tabel nominal.
- Accesul trebuie să fie permis doar în funcție de capacitatea bazei pentru a evita aglomerația. Trebuie să fie păstrată distanța. Nu va fi permis accesul public, nu se pot folosi dușurile, sauna. Acestea vor fi închise.
- Orice fel de activitate sportivă trebuie să fie precedată de o procedură de autoevaluare.
- Deplasarea la bazele sportive trebuie să se facă respectând măsurile impuse de autorități.
- Se va permite practicarea activităților sportive doar pe terenuri în aer liber.
- Pe parcursul antrenamentelor, trebuie să fie păstrată o distanță de siguranță față de celelalte persoane, respectiv de 6 metri, în regim de activitate fizică, iar în regim de repaus, 2 metri.