Federația Română de Atletism a analizat efectele previzionatei relaxări a condițiilor de izolare și a creionat un scenariu de relansare a activității competiționale. În condițiile în care, pe teritoriul României, se vor relua majoritatea activităților comerciale și piața muncii va reveni la normal, Federația Română de Atletism intenționează să relanseze activitatea competițională. În urma consultării Comisiei Tehnice, a Comisiei de Competiții și a Consiliului Director pentru Situații de Urgență al FRA, s-a cristalizat un termen de reluare a competițiilor pentru juniori, tineret și seniori începând cu finalul lunii iulie. Federația consideră că un termen de pregătire de 8-10 săptămâni de la ieșirea din starea de urgență până la debutul competițiilor este necesar pentru o pregătire corespunzătoare a sportivilor de performanță și pentru desfășurarea unor competiții relevante din punct de vedere al rezultatelor obținute.
Se dorește ca până la sfârșitul lunii septembrie să poată fi organizate campionatele naționale de pistă, alergare montană, marș și de șosea. Organizarea acestor campionate va presupune stabilirea unui set suplimentar de măsuri de prevenție, în acord cu recomandările de la acel moment.
„Cred că datele prezentate mai sus sunt realiste, plecând și de la ideea că la atletismul în aer liber riscul de infectare este mult mai redus în raport cu sporturile de echipă sau cu cele de contact. Oricum, la ora actuală este permisă alergarea în jurul zonei de rezidență pentru populația României. În altă ordine de idei, cred că, într-o primă fază, este foarte important ca autoritățile să permită accesul în bazele sportive, desigur, cu respectarea unor reguli stricte impuse. Pentru că, în prezent, sportivii se antrenează acasă, însă nu este același lucru cu pregătirea controlată, pe pistă, contracronometru, în condiții de concurs. Prin acest lucru, ar fi posibil și accesul la mijloacele de refacere, care sunt foarte importante în cadrul unui program de antrenament. De asemenea, trebuie să vedem exact care vor fi noile restricții de deplasare și de cazare atunci când se va pune problema participării la concursuri în alte localități”, a declarat fostul mare atlet sucevean Silviu Casandra, care este în prezent antrenor federal și membru în Consiliul Federației Române de Atletism.
Înaintea de declanșarea crizei COVID-19, România avea în plan desfășurarea mai multor competiții internaționale, printre care Campionatul Balcanic de Alergare Montană, Campionatul Balcanic de Seniori, Balkan Challenge 24h și Campionatele Internaționale de Atletism ale României.
În acest sens, conducerea Federației Române de Atletism a discutat cu managementul Asociației Balcanice a Federațiilor de Atletism, for care sprijină în continuare organizarea acestor competiții și în special a Campionatului Balcanic de Seniori, campionat ce reprezintă în acest moment cea mai importantă competiție europeană de atletism din acest an. Modul și datele de desfășurare ale acestor campionate vor fi însă influențate direct de noile măsuri care vor fi abordate de Guvernul României privind regulile de prevenție, libera circulație a persoanelor sau regulile de tranzit transfrontalier.
Noul calendar competițional va fi finalizat după ieșirea din starea de urgență, aprobarea sa urmând a fi efectuată în prima ședință a Consiliului Federal care va avea loc în a doua parte a lunii mai.
„Federația Română de Atletism este alături de antrenori și sportivi, de cluburi și asociații județene și încearcă să găsească cele mai bune soluții privind desfășurarea competițiilor de atletism în această perioadă dificilă. Conducerea federației este conștientă de dorința sportivilor de a concura și face toate eforturile de a păstra structura competițională pentru anul 2020. Nu trebuie însă să uităm de siguranța sportivilor, a antrenorilor și a tuturor celor implicați în desfășurarea competițiilor de atletism și, de aceea, orice decizie luată va fi făcută cu respectarea tuturor măsurilor de prevenție comunicate de Guvernul României”, se arată în comunicatul emis de către FRA.