Întruniți ieri, într-o videoconferință, membrii Consiliului de Administrație al Federației Române de Handbal au votat pentru reluarea competițiilor sezonului 2019-2020. Cu 10 voturi pentru și 4 împotrivă s-a decis ca întrecerile feminine și masculine de seniori să repornească începând cu data de 31 mai, conform variantelor propuse de Federația Română de Handbal, partidele urmând să se dispute însă fără spectatori. Această decizie rămâne în picioare doar dacă România va ieși din starea de urgență pe data de 14 mai. În caz contrar, întrecerile vor fi înghețate.
Conform graficului gândit de conducerea FRH, prima dată va începe Liga Națională de handbal masculin, pe 31 mai. Competiția se va încheia după disputarea celor trei etape din sezonul regulat și a celor trei partide restante, urmând să se renunțe la play-off și play-out, întrucât ar mai fi trebuit găsite date pentru alte 8-10 runde, ceea ce ar fi fost imposibil.
Dar iată cum arată calendarul stabilit pentru Liga Zimbrilor:
- 31 mai: restanțele AHC Potaissa Turda – CS Dinamo București (Etapa 10) și SCM Poli Timișoara – CS HC Buzău 2012 (Etapa 23)
- 9-11 iunie: Etapele 24, 25 și 26 sub formă de turneu
- 24-25 iunie: Final Four Cupa României Fan Courier. Semifinala din 24 iunie dintre CSM Bacău – CS Dinamo București să conteze și pentru Etapa 20 de campionat rămasă restantă
Pentru Divizia A, Federația Română de Handbal a întocmit următorul țintar: Turneu Semifinal: 12-14 iunie; Turneu Final: 19-21 iunie; Baraj de promovare: 27-29 iunie. În aceste condiții, pornind de la situația actuală, în care sezonul regulat a fost înghețat, gruparea CSU Suceava se va lupta cu echipele ACS Szejke Odorheiu Secuiesc, CSM Alexandria și Unirea Sânicolaul Mare la Turneul Semifinal. Din cealaltă grupă, vor face parte CSM Botoșani, CS Medgidia, U Cluj și CSM Oradea. Primele două clasate din fiecare grupă se vor califica la Turneul Final, acolo unde ocupantele pozițiilor unu și doi vor obține automat biletele pentru Liga Națională, în vreme echipele de pe locurile trei și patru mai au o ultimă șansă de accedere în primul eșalon, în cadrul barajului pentru promovare.
„Sper ca până pe data de 14 mai să nu mai apară nimic neprevăzut, astfel încât să putem relua antrenamentele o zi mai târziu. Ne-ar rămâne patru săptămâni de pregătire intense până pe 12 iunie, când va începe turneul semifinal. Cu toții ne dorim să revenim cât mai repede în sală, pentru că această întrerupere nu ne-a făcut bine. Suntem o echipă tânără, nou creată, care abia ne reglasem traseele de joc, și pot spune că am fost scoși din ritm. Este clar că o să fie nevoie de timp pentru a reveni la nivelul de dinainte, de aceea este important ca jucătorii să lucreze în această perioadă și de acasă, să n-avem surpriza să constatăm că vor veni unii cu kilograme în plus. Ar fi grav dacă s-ar întâmpla așa ceva. Pe altă parte trebuie văzut clar pe ce buget ne vom baza în continuare. În afara sprijinului venit din partea Universității <Ștefan cel Mare>, noi ne bazam și pe cei 2.000.000 de lei care ne-au fost alocați de către Consiliul Local la începutul anului. Cu toții știm situația de la Suceava, cât s-a suferit pe toate planurile din cauza focarului de coronavirus. Este clar că au apărut o sumedenie de cheltuieli neprevăzute și este bine să știm exact pe ce bani de bazăm în lupta pentru promovarea în Liga Națională. Avem un obiectiv de îndeplinit și sper să putem beneficia de ajutor în continuare”, a declarat antrenorul principal al celor de la CSU Suceava, Adrian Chiruț.
Grupările CSU Suceava și Magnum Botoșani s-au calificat pentru turneul final deoarece ocupă primele două poziții în ierarhia la zi a Seriei A a Diviziei A, din care mai erau de disputat cinci etape.
Clasamentul Diviziei A, Seria A
1 CSU Suceava 12 10 1 1 437-237 31
2 Magnum Botoșani 12 10 1 1 433-306 31
3 CSU Galați 12 5 0 7 403-319 15
4 Politehnica Iași 12 4 0 8 333-351 12
5 CSU Târgoviște 12 0 0 12 213-606 0
Referitor la Liga Națională feminină, competiția se va relua pe 5 iunie, după următorul program:
- 5-7 iunie: Turneul Final Four (sferturile SCM Rm. Vâlcea – Dunărea Brăila, CSM București – CSM Slatina plus semifinale și finale. S-au calificat deja Gloria Buzău și Rapid București)
- 10-12 iunie: restanța AHCM Slobozia – CSM București (10 iunie); Etapa a 20-a (11 iunie); Etapa a 21-a (12 iunie)
- 15-21 iunie: etapele 23 și 26 desfășurate normal, în săptămâna în care Vâlcea și CSM București au programate sferturile de finală. În aceste runde, SCM și CSM ar fi trebuit să evolueze cu Corona Brașov, exclusă din campionat. Rămân două restanțe, Vâlcea – Gloria Buzău și Gloria Bistrița – CSM București, care se vor juca la încheierea celui de-al doilea turneu.
- 24-27 iunie: Etapele 22, 24 și 25 în cadrul unui turneu de sală (24-26 iunie): În 27 iunie se vor juca restanțele Vâlcea – Gloria Buzău și Gloria Bistrița – CSM București.
Pentru Divizia A feminină s-au stabilit următoarele date: Turneu semifinal: 12-14 iunie; Turneu Final: 19-21 iunie; Baraj de promovare: 28-30 iunie.