Handbalistul sucevean Răzvan Gavriloaia trăiește o a doua tinerețe la Dinamo București. Ajuns la 36 de ani, acesta și-a adus din plin contribuția la rezultatele obținute pe plan intern și internațional de campioana României în ultimele sezoane, fiind unul dintre căpitanii echipei. Dacă în țară nu au adversari, dinamoviștii au impresionat cu adevărat în ultimul sezon al Champions League, acolo unde au ajuns în optimile de finală ale competiției fără să cunoască gustul înfrângerii, fiind singura echipă europeană aflată în această postură.
În condițiile în care toate competițiile au fost anulate din cauza pandemiei de coronavirus, Răzvan Gavriloaia s-a retras acasă, în localitatea Frumoasa, de lângă Suceava, așteptând vremuri mai bune. De acolo, acesta a vorbit la TelekomSport despre situația din zona carantinată de la Suceava.
„Noi nu suntem panicaţi, suntem destul de liniştiţi, în momentul acesta vin de la cumpărături. Nu am făcut stocuri şi cam de două ori pe săptămână eu sunt cel de sacrificiu care merge după alimente. Este destul de mort oraşul, dar e şi normal în condiţiile actuale. Magazinele alimentare sunt deschise, văd că oamenii stau calmi, păstrează distanţa la cozi, îşi aşteaptă rândul, nimeni nu este grăbit. Nu exagerează cu nimic. Cred că lumea s-a adaptat de nevoie situaţiei şi îşi duce viaţa de zi cu zi așa cum se poate în momentul de faţă”, a declarat extrema dreaptă a dinamoviștilor.
Pe de altă parte, Răzvan spune că și-a propus să nu urmărească prea mult ce se discută la televizor, preferând să își petreacă majoritatea timpului cu copiii.
„Suntem conectaţi la ce se întâmplă în jur mai mult prin soţia mea, care este farmacist. Ea urmărește constant în mass-media derularea lucrurilor şi mă ţine la curent. Eu prefer să nu mă uit la televizor, pentru că nu îmi face prea bine. Mă ocup mai mult de copii și încerc să mă bucur de timpul petrecut cu fetițele mele. Sunt foarte energice, îmi dau mult de furcă, aşa că nu am răgaz să mă gândesc la altele”, a precizat Gavriloaia.
Înainte ca toate competiţiile sportive să fie suspendate, Dinamo pregătea înfruntarea cu redutabilă echipă Paris Saint Germain din Liga Campionilor.
Handbaliștii de la Dinamo s-au calificat eroic în optimile Champions League, după o dublă victorie cu Sporting Lisabona, însă acum vor da peste cea mai tare echipă din handbalul mondial. PSG este un adevărat colos. Campioana Franței are cel mai mare buget din lume, 17,5 milioane de euro pentru sezonul 2019-2020, iar șeicii din Qatar care investesc în echipă oferă cele mai mari salarii de pe planetă. Astfel, vedeta Mikkel Hansen, cu 17 trofee în palmares, este cel mai bine plătit handbalist al lumii, cu 1,5 milioane de euro pe an. Al doilea în acest top joacă tot la PSG, Nikola Karabatic, remunerat cu 900.000 de euro anual.