În condițiile în care tot sportul românesc este paralizat din cauza pandemiei cu coronavirus, echipa de handbal masculin a Clubului Sportiv Universitar din Suceava se află în pauză forțată.
„Am respectat întocmai cerințele care decurg din decretarea stării de urgență și așteptăm ca această situație să fie depășită cât mai repede. Cred că sportul a trecut acum în plan secund, am ajuns cu toții să ne rugăm să fim sănătoși. Le-am cerut jucătorilor mei să fie responsabili, să stea în casă, iar ca remediu împotriva plictiselii le-am recomandat să efectueze zilnic exerciții fizice, pentru menținerea tonusului muscular”, a declarat antrenorul principal al grupării sucevene, Adrian Chiruț.
Un caz mai special este cel al pivotului bosniac Velibor Majic, un jucător cu experiență, în vârstă de 32 de ani, care a ajuns la Suceava în această iarnă, de la Sloboda Tuzla, după ce mai înainte a evoluat la echipe din Turcia și din spațiul ex-iugoslav.
„Majic se află și acum în Suceava, în apartamentul în care se află în chirie. S-a pornit în urmă cu câteva zile spre casă, în Bosnia, dar nu a fost lăsat să intre la punctul de frontieră cu Serbia, așa că a revenit la Suceava. Face față cu greu acestei situații, mai ales că se află departe de familie, și aș fi dorit să fie alături de fiul său, care a împlinit recent vârsta de un an”, a mărturist Adrian Chiruț.