Campionatul Național de aruncări lungi pentru seniori și tineret a avut loc, zilele trecute, pe stadionul „Iolanda Balaș Soter”, din București. Printre participanți s-au aflat și doi sportivi antrenați de profesorul Ioan Zanfirache la CSU Suceava, este vorba de Ștefan Mura și Marius Musteață. Cei doi s-au prezentat în concurs foarte bine pregătiți, obținând clasări pe podium. Astfel, Ștefan Mura a reușit să devină vicecampion național de seniori în proba de aruncare a discului, acesta fiind devansat doar de Alin Firfirică, cel mai bun atlet din România al ultimilor doi ani. Firfirică, sportiv antrenat de Daniela Costian, care este calificat pentru Jocurile Olimpice din luna august, de la Tokyo, este legitimat în prezent la Steaua București, însă până la începutul lui 2019 a activat tot la CSU Suceava.
În ce-l privește pe Marius Musteață, acesta a cucerit medalia de bronz în proba de aruncare a greutății a seniorilor, confirmând panta ascendentă pe care se află.
„Ștefan Mura și Marius Musteață sunt doi băieți serioși, de mare viitor. Ei au ieșit anul trecut campioni de tineret ai României, iar acum, la primul lor an de seniorat, au izbutit clasări fruntașe, ajungând pe podiumul Naționalelor. De aceea, spun că nu e rău deloc. Obiectivul nostru principal pentru acest an este obținerea calificării la Campionatul European, programat în luna august, iar pentru 2021 vizăm o participare solidă la Campionatul Mondial Universitar, competiție unde am cucerit de fiecare dată medalii la ultimele ediții”, a declarat reputatul antrenor Ioan Zanfirache, care a dorit să mulțumească pentru sprijin Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, rectorului Valentin Popa, precum și Restaurantului Centru Vechi.