Șomuz Fălticeni este singura dintre cele trei echipe sucevene care activează la nivelul celui de-al treilea eșalon, învingătoare în primul meci oficial din acest an. Formația pregătită de Daniel Stoica a făcut un meci solid, sâmbătă după-amiază, pe stadionul Tineretului, împotriva nou promovatei CSM Bacău, impunându-se pe merit, cu scorul de 2-1.
După o primă repriză albă, dar pe care au controlat-o teritorial, fălticenenii au deschis scorul prin coordonatorul de joc Eduard Julei, care a transformat cu precizie o lovitură de la 11 metri. Golul al doilea a venit cinci minute mai târziu, din gheata lui Daniel Păiuș, fotbalist transferat de la Bucovina Rădăuți în această iarnă, care a prins un șut de senzație de la 16 metri, ce a lovit transversala înainte să intre în plasă. Reușita de onoare, semnată de băcăuanul Becze s-a produs tardiv, în minutul 90+2.
Șomuz: A. Pascal – Dohotaru, Toukam, Boca, Njindja, Păiuș, Afalna, Robciuc, Julei, Tchassem, Țapu. Au mai intrat: Padovei și Aeroaiei.