Din cauză că sala „Dumitru Bernicu” va fi ocupată cu competiții oficiale la sfârșitul acestei săptămâni, turneul final al campionatului de futsal organizat de către Asociația Județeană de Fotbal în pauza dintre turul și returul ligilor a IV-a și a V-a va avea loc duminică, la Dolhasca. În acest an, în cursa pentru câștigarea trofeului au rămas opt formații, care au fost repartizate astfel: grupa A - Viitorul Liteni, Juniorul Suceava, Unirea Horodnic de Sus, Victoria Vatra Moldoviței, și grupa B - Siretul Dolhasca, Viitorul Negostina, Recolta Fântânele și Academica Gălănești.
Competiția va începe la ora 10.00, arbitrajul fiind asigurat de experimentații Ghiță Ignătescu și Vasile Tacu.
Precedentele cinci ediţii ale Campionatului judeţean de futsal au revenit formaţiilor Bucovina II Rădăuţi, Viitorul Adâncata, Viitorul Liteni, Stejarul Cajvana şi Viitorul Negostina.
Programul turneului final:
10:00-10:30 - Viitorul Liteni - Victoria Vatra Moldoviței
11:00-11:30 - Juniorul Suceava - Unirea Horodnic de Sus
11:30-12:00 - Siretul Dolhasca - Academica Gălănești
12:00-12:30 - Recolta Fântânele - Viitorul Negostina
12:30-13:00 - Victoria Vatra Moldoviței - Unirea Horodnic de Sus
13:00-13:30 - Viitorul Liteni - Juniorul Suceava
13:30-14:00 - Academica Gălănești - Viitorul Negostina
14:00-14:30 - Siretul Dolhasca - Recolta Fântânele
15:00-15:30 - Juniorul Suceava - Victoria Vatra Moldoviței
15:30-16:00 - Unirea Horodnic de Sus - Viitorul Liteni
16:00-16:30 - Recolta Fântânele - Academica Gălănești
16:30-17:00 - Viitorul Negostina - Siretul Dolhasca
17:30-18:00 – Finala: Locul 1 Grupa A – Locul 1 Grupa B