AHC Potaissa Turda a făcut un pas spre sferturile de finală ale Cupei Challenge la handbal masculin prin victoria obţinută în faţa formaţiei elveţiene BSV Berna, cu scorul de 36-33 (17-17), la Gumlingen, în prima manşă a optimilor de finală ale competiţiei.
Prima repriză a fost una echilibrată, cele două echipe alternând la conducere pe tabela de marcaj. Potaissa a avut un avantaj maxim de trei goluri, 13-10, dar la pauză scorul a fost egal, 17-17.
Turdenii s-au desprins în partea secundă la cinci goluri, 25-20, apoi ecartul a ajuns chiar la şase goluri, 35-29, în final câştigând cu 36-33.
Huba Talas, Milos Dragas, Georgică Cîntec şi Cristian Ghiţă au marcat câte 6 goluri pentru Potaissa, Răzvan Pavel şi Roland Thalmaier au reuşit câte 4, Marius Szoke 2, Mihai Rohozneanu 1, Daniel Pop 1. Suceveanul ”Mişa” Rohozneanu a început handbalul la LPS Suceava, fiind campion la juniori cu gruparea pregătită, pe rând de Gabi Senciuc, Petre Brînduşe şi apoi Petru Ghervan.
Pentru gazde au înscris Matthias Gerlich 7 goluri, Michael Kusio 5, Sebastian Schneeberger 5, Marco Strahm 4, Ante Kaleb 4, Luca Muhlemann 4, Nico Eggiman 2, Lucas Rohr 1, Kaspar Arn 1.
Partida a fost arbitrată de kosovarii Eshref Beqiri şi Ilir Krasniqi, iar delegat EHF a fost portughezul Manuel Conceicao.
Manşa secundă se va juca pe 16 februarie, la Turda.