Final negru de săptămână pentru iubitorii de rugby din România, echipa naţională pierzând nescontat sâmbătă, în Portugalia, în cadrul etapei a II-a a Rugby Europe Championship, al doilea eşalon valoric al acestui sport în Europa.
Stejarii, conduşi din teren de humoreanul Mihai Macovei, au fost învinşi de Portugalia cu rezultatul de 22-11, după un joc controlat în mare parte de lusitani, care au fost mai buni.
Începutul de joc nu a anunţat dezastrul, România conducând cu 6-0 după două lovituri de pedeapsă transformate de Vlaicu. Faţa jocului s-a schimbat radical, lusitanii având o viteză în plus şi făcând slalom prin apărarea noastră. Aşa s-a ajuns ca la pauză să se înregistreze scorul de 17-6 în favoarea Portugaliei.
După pauză, România a avut şansa de a reveni în joc, a dominat în parte, însă steril. Elocvent este că Stejarii nu au reuşit să înscrie în superioritate numerică, după ce au stat aproape zece minute în zona butului portughez. Portughezii au mai înscris un eseu după o fază frumoasă, scorul devenind 22-6. Pe final, România a reuşit un eseu prin Marius Simionescu, fără însă a se putea apropia măcar de bonusul defensiv pentru înfrângerea la mai puţin de 7 puncte.
Ce se remarcă în mod negativ este că dacă la nivel de joc în viteză, pe treisferturi, era de aşteptat ca Portugalia să aibă un mic plus, gazdele au fost superioare inclusiv pe grămadă.
Humoreanul Mihai Macovei a avut unele momente bune, puţin peste media colegilor din pachetul de înaintare, însă nu a putut face prea multe nici el.
Celălalt sportiv din Gura Humorului aflat în lot, Daniel Plai, nu a intrat în acest meci.
România era cotată drept favorită certă în acest meci, având în vedere că Portugalia abia promovase în acest al doilea eşalon valoric al rugbiului european.
După două etape, România are 0 puncte, în urma înfrângerilor din Georgia şi Portugalia.
În runda a III-a, România va juca primul meci acasă, cu Spania, o partidă deosebit de grea, în care oaspeţii par a fi favoriţi.
Meciul se va desfăşura în apropiere de Suceava, la Botoşani, pe 22 februarie, pe stadionul Municipal, de la ora 15.00.