Atletele câmpulungene Talida Sfârghiu, Antonia Bodnariuc și Mădălina Sîrbu arată o formă excelentă în acest debut de sezon competițional. Sportivele antrenate de Erzilia Tîmpău au concurat recent cu adversare mai mari ca vârstă la etapa a II-a a Campionatului Național de Seniori și Tineret, cu rezultate remarcabile. Astfel, Talida, Antonia și Mădălina au izbutit să obțină cele mai bune performanțe la nivel de junioare I în probele de 1500 metri, 800 metri și, respectiv, 3000 de metri, timpii obținuți asigurându-le prezența în lotul de atletism la României, care la sfârșitul acestei săptămâni va participa la Balcaniada din Turcia. În afară de probele lor de bază, 1500 și, respectiv, 800 de metri, Talida Sfârghiu și Antonia Bodnariuc vor face parte și din ștafeta feminină de 4x400 metri a țării noastre. Trebuie precizat că din delegația României care se va deplasa la Istanbul face parte și profesoara Erzilia Țîmpău, care recent, la Gala Atletismului Românesc, a fost desemnată drept cea mai bună antrenoare a unei sportive junioare. Atleta în cauză este Talida Sfârghiu, care a fost aleasă cea mai bună junioară a anului trecut în cadrul evenimentului organizat de către Federația Română de Atletism. În cadrul aceleiași gale, Administrația Locală din Câmpulung Moldovenesc a fost premiată pentru implicarea în găzduirea Campionatului Balcanic de Alergare Montană.