Primul meci oficial al anului pentru echipa de handbal masculin CSU din Suceava a fost unul dificil, pe terenul echipei Poli Iași. La capătul unei partide cu două reprize total diferite, sucevenii s-au impus ieri pe terenul ieșenilor cu 29-21 (13-10).
Prima parte a disputei a fost una extrem de aprigă, gazdele apărându-se agresiv, lucru care a încurcat oarecum garnitura pregătită de antrenorul Adrian Chiruț. În ultimele 30 de minute, sucevenii au pus și ei brațul, au apelat la jocul lor obișnuit pe contraatac și diferența s-a mărit, victoria de pe final fiind una așteptată.
”Am fost surprinși de jocul destul de dur din defensivă al gazdelor. Leordean și Kobzii au ieșit destul de șifonați, dar sperăm că nu e nimic grav. În a doua repriză am încercat să evităm contactul, am pus și noi brațul în apărare și am răspuns pe contraatac. Așa cum am spus înainte de acest meci, victoria era importantă, nu diferența de scor, precum și integritatea jucătorilor noștri”, a afirmat după meci antrenorul echipei CSU din Suceava, Adrian Chiruț.
CSU din Suceava: Duman, Turturică – Barb, Alupoaie, Popa (1), Loic (1), Kobzii (4), Pintilei (7), Mihalcea (3), Leordean (2), Furak (1), Cozoric (6), Popia (4).
În etapa a XII-a formația CSU din Suceava stă. Într-un alt meci din seria A, CSU Galați – CSU Târgoviște 55-6.
Clasament