La mijlocul acestei săptămâni, la Centrul Național de Fotbal de la Buftea, arbitrii de Liga I au susținut testele fizice dinaintea startului campionatului. La acțiune au fost prezenți 22 de centrali și 27 de asistenți, dar și cele 7 reprezentante ale arbitrajului românesc, prezente pe lista FIFA.
Înaintea testării fizice, arbitrii din prima divizie au beneificat, în permieră, de pregătirea teoretică pentru utilizarea VAR. Acest curs a avut loc la sediul FRF marți, 21 ianuarie. Cursul dedicat a fost susținut de Mike van der Roest, instructor FIFA.
De la susținerea testelor a lipsit motivat suceveanul Sebastian Gheorghe, care alături de ceilalți asistenți FIFA din țara noastră, este vorba de Octavian Șovre, Vasile Marinescu, Ovidiu Artene, Radu Ghinguleac și Valentin Avram, se află în aceste zile în Spania, la un curs de instruire organizat de UEFA.
În actuala ediţie a cupelor europene, Haţegan, Şovre şi Gheorghe au mai arbitrat duelul dintre Borussia Dortmund şi Barcelona, din grupele Ligii Campionilor, dar şi confruntarea dintre Rosenborg şi Dinamo Zagreb, contând pentru play-off-ul aceleiaşi competiţii.
De asemenea, în toamnă cei trei au oficiat duelul Turcia – Albania, din preliminariile EURO 2020, dar şi confruntarea Istanbul Başakeşhir – AS Roma, din Europa League.
Tot în acest sezon, brigada românească a condus trei partide la Campionatul Mondial al Cluburilor și alte șapte în Superliga din Arabia Saudită.
În vârstă de 43 de ani, Sebastian Gheorghe a început arbitrajul încă din perioada adolescenţei, la îndemnul tatălui său, Constantin Gheorghe, şi el fost purtător al ecusonului FIFA. Sebi a debutat în Liga I în urmă cu 13 ani, cu prilejul unui meci între Gloria Bistriţa şi Sportul Studenţesc Bucureşti, iar în anul 2016 a avut şansa de a fi delegat atât la Campionatul European din Franţa, cât şi la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro.