În ultimele zile ale anului 2019 s-a desfăşurat o nouă ediţie a Cupei de Iarnă Sadova, în organizarea Clubului Sportiv Tenis Nord Bucovina, din Câmpulung Moldovenesc. A fost o competiţie în care şi-au măsurat forţele unii dintre cei mai talentaţi tineri tenismeni din zona Moldovei, şi nu numai.
Dintre suceveni, o comportare deosebită a avut talentatul Karlo Piticaru. Micul sportiv legitimat la Tenis Nord Bucovina Câmpulung Moldovenesc a reuşit să câştige concursul categoriei de vârstă 10 ani, competiţie în care Ştefan Morari, de la Select Suceava, s-a clasat al patrulea. De asemenea, Karlo Piticaru s-a impus şi în turneul de dublu mixt al aceleiaşi categorii de vârstă, evoluând în cuplu cu Ştefania Boroş, de la ACS Sense Roman.
Întrecerea feminină a categoriei de vârstă 14 ani a avut două sucevence pe podium. Alesandra Isabela Tiron, de la Select Suceava, a cucerit titlul de campioană, în vreme ce Maria Bianca Nica, de la Tenis Nord Bucovina Câmpulung Moldovenesc, a încheiat turneul pe poziţia a treia.
La fete sub 12 ani, Maya Rotari, reprezentanta clubului Select din Suceava, a terminat competiţia pe locul secund, fiind devansată în ierarhie de gălăţeanca Narcisa Marcu. O clasare fruntaşă a obţinut şi Anastasia Vulpe, de la Tenis Nord Bucovina Câmpulung Moldovenesc, care s-a poziţionat pe locul 4 la categoria de vârstă 10 ani.