În aceste zile, în Serbia, se desfășoară prima rundă de calificare la turneul final al Campionatului European Under 19, care va avea loc anul viitor, în Irlanda de Nord. Între cei 20 de jucători convocați de selecționerul Laurențiu Roșu pentru această acțiune se află și mijlocașul Forestei, Aurel June. „Tricolorii” au apucat deja să dispute primul meci, în compania echipei gazdă. Partida s-a încheiat nedecis, 1-1. Sârbii au deschis scorul prin Pavlovic, în minutul 32, iar România a egalat în minutul 48, prin Miculescu. Forestierul June a evoluat pe tot parcursul reprizei secunde. Următoarele două meciuri ale reprezentativei antrenate de Laurențiu Roșu vor avea loc pe 11 octombrie, cu Spania, și pe 14 octombrie, cu Lituania.
La Turul de Elită, programat în luna martie a anului 2020, se vor califica primele două clasate în cele 13 grupe şi cel mai bun loc trei, cărora li se alătură Portugalia.
La Campionatul European Under 19, care se va disputa în luna iulie a anului 2020, se vor califica cele şapte câştigătoare ale grupelor împreună cu ţara gazdă, Irlanda de Nord.
Ca urmare a convocării la lotul național de juniori, Aurel June nu a putut fi folosit de Foresta în precedentul joc de campionat, cu Ozana Târgu Neamț. De asemenea acesta va rata și duelul cu Ceahlăul Piatra Neamț, de sâmbătă, contând pentru runda a VIII-a a Ligii a III-a.