Parcul Titan din București a găzduit la finalul săptămânii trecute cea de-a XXII-a ediție a Crosului Loteriei Române. Printre mulțimea de participanți s-a aflat și Alexandru Prâsneac, atlet legitimat la CSM Dorna Vatra Dornei. Acesta a reușit o clasare fruntașă, obținând locul al treilea în concursul rezervat copiilor 1, în condițiile în care la această categorie de vârstă au luat startul peste 500 de concurenți.
„Sunt mulțumit de evoluția lui Alexandru, în condițiile în care a reluat pregătirea doar de 4 săptămâni. Se pare că suntem pe drumul cel bun și avem așteptări mari de la următoarele competiții naționale și internaționale”, a declarat Cristian Prâsneac, tatăl și antrenorul lui Alexandru.
Participarea la acest eveniment a fost gratuită, Loteria Română punând la bătaie 75 de premii, în valoare totală de 90.500 de lei. Evenimentul, devenit tradiţional, încurajează adoptarea unui stil de viaţă sănătos prin mişcare în aer liber şi prin practicarea sportului, sub deviza „Aleargă pentru sănătatea ta!”
Traseul a numărat aproximativ 3.800 de metri şi a fost amenajat în incinta parcului, pe marginea lacului Titan. Categoriile de participare au fost următoarele: copii băieţi/fete 11 - 13 ani (împliniţi până la 31.12.2019); juniori/junioare 14 - 18 ani (împliniţi până la 31.12.2019); seniori/senioare 19 - 34 ani; veterani bărbaţi/femei 35 - 49 ani; veterani bărbaţi/femei - peste 50 ani; persoane cu dizabilităţi locomotorii bărbaţi/femei; persoane cu dizabilităţi senzoriale bărbaţi/femei.
Loteria Română a premiat primele 5 locuri ale fiecărei categorii în parte, în funcţie de timpul obţinut, după cum urmează: Locul I: 2.000 lei; Locul II: 1.500 lei; Locul III: 1.000 lei; Locul IV: 750 lei; Locul V: 500 lei.