Foresta s-a impus clar, cu 3-1, în duelul cu Ozana Târgu Neamţ, contând etapa a VII-a a Ligii a III-a. Sucevenii au început bine meciul şi după o mare ocazie ratată de Hagiu, Martin a izbutit să deschidă scorul în minutul 19, cu un şut de la 15 metri, uşor deviat de un apărător advers. Martin putea realiza dubla la jumătatea primei reprize, însă portarul Bîlbă a reuşit să respingă în bară şutul puternic, pe jos, al acestuia. Foresta avea să intre însă la cabine cu un avantaj de două goluri, după ce Drugă a transformat cu siguranţă o lovitură de 11 metri acordată pentru un henţ comis de Furtună.
În repriza secundă, forestierii s-au jucat cu ocaziile, Hagiu, Marin, în două rânduri, şi Rigoni irosind câteva bune oportunităţi de a marca. Golul al treilea avea să vină însă în minutul 74, atunci când Martin a împins de la un metru în plasă o centrare a lui Hagiu, deviată de către un fotbalist nemţean.
Scorul final a fost stabilit de Hodorogea în minutul 81, cu un şut puternic, în urma unei frumoase acţiuni personale.
Foresta a evoluat în formula: Ailenei – Ichim, Avrămia, Viţelaru – Sumanariu, Hagiu, Celeadnic, Pavel, Drugă – Martin, Marin. Au mai intrat: Onofraş, Rigoni, Cerlincă şi Pipoş.
În etapa următoare, gruparea suceveană va evolua în deplasare, cu Ceahlăul Piatra Neamţ.
Rezultate înregistrate în etapa a VII-a:
Clasament