Campionatul Național de alergare montană pe distanță scurtă a avut loc, zilele trecute, la Câmpulung Moldovenesc, competiția fiind organizată de către Federația Română de Atletism, cu sprijinul Primăriei Municipiului Câmpulung Moldovenesc și clubului Rarăul, din localitate. Au participat în întrecere 78 de sportivi, care au concurat la seniori, tineret și juniori 1.
Dintre atleții suceveni s-au remarcat Marius Sorin Turcu, de la CSM Suceava / CSM Rarăul Câmpulung Moldovenesc, care a terminat pe locul al treilea la tineret masculin, și Anca Mirela Moroșan, de la CSM Rarăul Câmpulung Moldovenesc, care a încheiat pe aceeași poziție cursa individuală de la junioare. În întrecerea pe echipe a junioarelor, Elena Mădălina Sîrbu, Anca Mirela Moroșan, Bianca Gabriela Catrinar, Georgiana Gatej au concurat excelent, aducând medalia de argint în vitrina grupării Rarăul Câmpulung Moldovenesc, spre bucuria antrenoarei Erzilia Țîmpău.
De asemenea, sportivii Valentin Sorin Iluca, Petru Iulian Pop, Mihai Moroșan, pregătiți de profesorul Cristian Prâsneac la CSM Dorna Vatra Dornei, au prins ultima treaptă a podiumului național în concursul pe echipe al juniorilor.
Concomitent cu Campionatul Național de alergare montană pe distanță scurtă s-a desfășurat și ediția a III-a a Cupei Rarăul. Competiția care a adunat la start aproximativ 150 de concurenți, a avut în program întreceri pentru copii, juniori, tineret, seniori, precum și o întrecere open.
Prezent la Câmpulung Moldovenesc, Florin Florea, președintele Federației Române de Atletism, a lăudat efortul organizatorilor, care au oferit condiții dintre cele mai bune de cazare și masă și au oferit o paletă largă de premii concurenților, constând în cupe, medalii, diplome, tricouri, dulciuri și bani.
„Doresc să mulțumesc Federației Române de Atletism și președintelui Florin Florea pentru încrederea acordată, Consiliului Local Câmpulung Moldovenesc, primarului Mihaiță Negură și instituțiilor publice care s-au implicat în buna desfășurare a concursului, este vorba de Serviciul Salvamont Suceava, Jandarmeria, Poliția Locală, ISU Câmpulung Moldovenesc, precum și voluntarilor, majoritatea elevi de la Liceul Militar <Ștefan Cel Mare>, care ne-au ajutat enorm.
Am lăsat la final sponsorii, care prin bunăvoința lor au făcut ca lucrurile să fie mai ușoare:
Maghebo, Aqua Carpatica, Simba Invest, Poptamas, Mico Print, Papa Bun, Bucovina, Yulmis Studio, Public Pub, Tudely, Provogue, Edelweiss”, a declarat antrenoarea Erzilia Țîmpău, care s-a implicat activ în organizarea evenimentului.