Tenismanii suceveni au avut o prestație excelentă la Turneul Tenis Partener de la Iași, o competiție extrem de tare, de Categoria Platinum. Astfel, aceștia au reușit să se impună la trei din cele cinci niveluri din program, depășind tenismani amatori foarte bine cotați provenind, marea lor majoritate, din județele Moldovei și din Ardeal. Astfel, întrecerea de la Nivelul 8 i-a revenit lui Bogdan Marasin, cel mai bun tenisman sucevean al momentului. Concursul de la Nivelul 6 s-a încheiat cu victoria unui alt sportiv de la clubul Select din Suceava, este vorba de Mihai Ududec, care s-a autodepășit la această competiție. Cel de-al treilea titlu de campion a fost câștigat de foarte tânărul David Ioja, din Vatra Dornei, care s-a impus în concursul de la Nivelul 5.
În aceeași perioadă, o parte din tenismanii seniori suceveni au participat la tradiționalul turneu de la Târgu Neamț, organizat de Clubul de Tenis Bela, cu prilejul zilelor orașului. Un parcurs foarte bun au reușit Viorel Negru și Costel Chelariu, care au dominat întrecerea de dublu a categoriei de vârstă +50 de ani. În finală, aceștia au întâlnit tot un cuplu sucevean, format din Mircea Ovadiuc și Vasile Ungureanu. În ultimul act a ajuns și Gigi Berariu, în proba de simplu a Categoriei de vârstă +60 de ani, acolo unde a trebuit să se recunoască învins în fața nemțeanului Ioan Isciuc.