Sportivii secţiilor de tir cu arcul de la Clubul Sportiv Municipal Suceava şi Clubul Sportiv Şcolar Rădăuţi au participat timp de patru zile, la Aninoasa, la Campionatul Naţional rezervat seniorilor, competiţie de unde s-au întors cu nu mai puţin de 12 medalii naţionale, între care patru de aur, patru de argint şi patru de bronz. CSM Suceava a reuşit cinci medalii prin sportivii săi, una de aur şi una de bronz, în proba individuală, la masculin prin Michailov Kostash, respectiv la feminin prin Ioana Trufin. Andrei Dănilă şi Mădălina Amăistroaie au dominat întrecerea pe echipe mixte şi au devenit campioni naţionali. Tot de la CSM Suceava, echipa de senioare formată din sportivele Elena Gheorghiţă, Mădălina Amăiestroaie şi Ioana Trufin a câştigat medalia de argint, acelaşi loc ocupându-l şi echipa masculină compusă din Michailov Kostash, Andrei Dănilă şi Tusor Buzilă.
În acelaşi concurs, de la CSŞ Rădăuţi, Mădălina Amăistroaie a reuşit să devină campioană naţională de senioare la individual. În competiţia rezervată juniorilor, Tudor Buzilă a câştigat aurul naţional la individual, iar colega sa Alexandra Forray a obţinut medalia de argint. În concursul pe echipe mixte, Alexandra Forray şi Tudor Buzilă au reuşit să obţină două medalii, una de argint la juniori şi una de bronz la seniori. CSŞ Rădăuţi a obţinut alte două medalii în concursul pe echipe, ambele de bronz, la junioare prin Ilinca Fecioru, Alexandra Forray şi Lorena Bigu, şi la juniori prin Tudor Buzilă, Cosmin Sbierea şi Sebastian Popescu.
„Sunt rezultate foarte bune pentru cadeţii secţiei CSŞ Rădăuţi care au participat la naţionale împreună cu colegii seniori de la CSM Suceava. Competiţia a fost una intensă, desfăşurată timp de patru zile, în care cadeţii noştri au făcut faţă cu brio concursului, deşi au tras la o distanţă mai lungă decât a categoriei lor de vârstă. Această competiţie a venit după o perioadă foarte lungă de pregătire din această vară. Rezultatele confirmă munca lor din acest sezon. Cadeţii au participat în prealabil la mai multe competiţii în acest sezon, cea mai importantă fiind Grand Prix-ul European din luna iulie, de la Bucureşti, unde Mădălina Amăistroaie a ocupat prima poziţie la echipa mixtă şi locul 4 individual. De asemenea, la mondialele desfăşurate la Madrid în luna august, Mădălina Amăistroaie şi Ilinca Fecioru s-au clasat pe locul 9 cu echipa. La individual, Mădălina a ocupat locul 17 mondial, iar Tudor Buzilă locul 33.
Mulţumim Primăriei şi Consiliului Local Suceava pentru sprijinul acordat secţiei de tir cu arcul a Clubului Sportiv Municipal Suceava”, a explicat antrenoarea de la CSM Suceava Ioana Trufin.