Pe durata a două zile, vineri şi sâmbătă, se vor disputa partidele din etapa a III-a a Seriei I a Ligii a III-a. Această rundă programează, cu începere de la ora 17.00, pe stadionul Tineretului, derbiul judeţean Şomuz Fălticeni – Bucovina Rădăuţi. Partida se anunţă una interesantă, mai ales că ambele echipe au început bine campionatul. Formaţia oaspete are maximum de puncte după ce a bătut italieneşte, în a acest debut de sezon, pe nou promovatele Huşana Huşi şi CSM Bacău, în vreme ce trupa pregătită de Daniel Stoica a reuşit să adune trei puncte în condiţiile în care a susţinut primele două meciuri ale actualului sezon în deplasare, la CSM Bacău şi Aerostar.
În ce o priveşte pe Foresta, sucevenii vor primi, pe Areni, vizita Oţelului Galaţi. „Galben-verzii” vor aborda acest joc cu un nou antrenor pe banca tehnică, în persoana experimentatului Petre Grigoraș, care poate reprezenta un atuu important pentru gruparea suceveană nu numai în acest joc, ci și în lupta pentru promovarea în eșalonul secund.
Programul complet al etapei a III-a:
Vineri, 6 septembrie
Sâmbătă, 7 septembrie
Universitatea Dunărea de Jos Galaţi - Ştiinţa Miroslava
Foresta Suceava - Oţelul Galaţi
Huşana Huşi - KSE Târgu Secuiesc
Şomuz Fălticeni - Bucovina Rădăuţi
Clasament Seria I