Șomuz Fălticeni a început cu dreptul noua ediție de campionat a Ligii a III-a. În prima etapă, fotbaliștii pregătiți de Daniel Stoica s-au impus la limită, cu 1-0, pe terenul noii promovate CSM Bacău. Unicul gol al întâlnirii a fost marcat de fostul atacant al Forestei, Andrei Mateiciuc, cu un șut plasat de la 16 metri, după ce, în urma unei pase recepționate în adâncime, rămăsese în poziție de unu la unu cu portarul advers.
A fost o victorie meritată a grupării fălticenene. Tânăra echipă gazdă a pus unele probleme doar în repriza întâi, elanul jucătorilor băcăuani stingându-se pe parcurs. Șomuz putea deschide scorul mult mai devreme, însă camerunezul Tcassem a irosit două ocazii bune în primul mitan.
„Suntem bucuroși că am început campionatul cu dreptul și sperăm ca în acest sezon să izbutim o clasare mai bună ca anul trecut. Ne-a fost frică de acest joc, în condițiile în care în această vară am schimbat echipa radical, au venit mulți fotbaliști noi și mai avem de lucru la capitolul omogenitate. Este bine că am reușit să ne trecem în cont aceste 3 puncte, mai ales că în runda viitoare vom evolua tot în deplasare, cu Aerostar, un dintre favoritele la promovare”, a declarat Iulian Darabă, directorul sportiv al grupării fălticenene.
Șomuz a evoluat în alcătuirea: C. Pascal – Murărașu, Marinescu, Chisăliță, Wilfred, Julei, Afalna, Iorga, Zamă, Tcassem, Mateiciuc. Au mai intrat Ionescu, Song și Priboi.