Aflată în perioada de pregătire pre-competiţională, echipa de handbal a Clubului Sportiv Universitar din Suceava a continuat în weekend, seria meciurilor test. Echipa antrenată de Adrian Chiruţ, Ioan Tcaciuc şi Iulian Andrei s-a deplasat la Făgăraş, acolo unde a disputat două partide de pregătire în compania a două echipe din Liga Naţională. În prima zi, sucevenii, cu un lot total schimbat faţă de sezonul trecut, ce are o medie de vârstă foarte scăzută a întâlnit echipa gazdă, CSM Făgăraş, partidă în care s-au impus ardelenii cu scorul de 29 – 18. În celălalt meci al zilei, Minaur Baia Mare a trecut la un gol, 27 – 26 de CSM Reşiţa. În a doua zi, CSU Suceava a jucat în compania celor de la CSM Reşiţa, meci câştigat de adversari cu 35 – 28, în timp ce Minaur Baia Mare a trecut cu 29 – 25 de CSM Făgăraş.
„A fost un turneu foarte util pentru noi, în care tinerii noştri jucători au avut ocazia să vadă din teren echipe din Liga Naţională. Avem copii cu calităţi, dar mai avem mult de muncă pentru a forma o echipă cu care să ne luptăm pentru promovare, dar avem timp să realizăm acest lucru până la turneul semifinal. Important este c-am rulat tot lotul de jucători şi am avut ocazia să văd cam la ce nivel se află fiecare handbalist din lot. Individual s-au remarcat câţiva dintre ei, dar noi ne dorim un joc de echipă. În continuare, suntem în discuţii şi cu alţi jucători şi lista rămâne deschisă până la încheierea perioadei de transferuri, la începutul returului”, a explicat antrenorul Adrian Chiruţ.
Miercuri, CSU Suceava se va afla la Sighişoara, unde va juca un nou meci test cu echipa gazdă, joi va evolua în compania echipei din Oradea, iar vineri cu Craiova. Săptămâna viitoare, sucevenii vor participa la un nou turneu de pregătire la Odorhei, iar pe 22 septembrie vor începe sezonul în Divizia A.