Câștigătoarea Cupei României a fazei pe județul Suceava, Viitorul Liteni, s-a oprit miercuri seară în turul II al competiției, la capătul unui meci spectaculos disputat pe teren propriu cu Ceahlăul Piatra Neamț, în care câștigătoarea s-a decis la loviturile de departajare. După numai opt minute de joc, oaspeții din Piatra Neamț au reușit să deschidă scorul prin Fomba Bourama, care a trimis mingea cu capul în poartă, după un corner. În minutul 29, oaspeții și-au mărit avantajul prin Franck M'Barga, după o lovitură liberă din afara careului, ușor lateral stânga. Viitorul Liteni nu a cedat și a pus presiune pe adversari, urcând liniile, iar în minutul 36, veteranul de 46 de ani Mihai Guriță a primit o minge în careu și a trimis balonul plasat, cu capul, în poarta nemțenilor, scor 1 – 2. La doar șapte minute distanță, Mihai Guriță își pune din nou în valoare experiența și reușește egalarea, scor 2 – 2, când mai erau două minute de joc până la pauză. Partea a doua a fost una încrâncenată, în care ambele formații au încercat să treacă în avantaj. Liteniul s-a apărat foarte bine și nu le-a permis oaspeților să le desfacă apărarea, iar Mihai Guriță, pe contratac a avut șansa hattrick-ului, dar a fost blocat de portarul și căpitanul Ceahlăului, Barna, în situație de unul la unul, scor 2 – 2 după 90 de minute.
Mai proaspeți în prelungiri, pietrenii au avut 2 oportunități de a evita loteria penalty-urilor, dar Alex Șoimu în prima repriză a tras razant cu transversala ușor din unghi din interiorul careului mare, iar în a II-a repriză, Franck M'Barga a trimis de la circa 25 metri din lovitură liberă direct în bara transversală. Din păcate, gazdele au început loteria loviturilor de departajare cu o ratare, dar la al doilea rând, oaspeții au șutat peste poartă. Din păcate, la al patrulea rând de penalty-uri, portarul Ceahlăului, Barna, a reușit să apere, iar la ultimul, Fomba Bourama a transformat și a adus victoria echipei din Piatra Neamț.
Viitorul Liteni a început acest meci în formula: Ionuț Bicleanu - Vladimir Răzlog, Petru Răzlog, Ionuț Duțică, Cătălin Solcan, Radu Tomescu, Claudiu Velescu, Sergiu Corban (cpt), Alexandru Dragomir, Mihai Guriță și Andrei Bijec.