A mai rămas mai puţin de o lună până la startul întrecerii, iar Federaţia Română de Fotbal nu a anunţat nici până acum numele echipelor care vor lua startul în ediţia de campionat 2019-2020 a Ligii a III-a. Şi asta cu toate că termenul limită de înscriere în competiţie a expirat de aproape două săptămâni. Federaţia menţine un suspans total pe marginea acestui subiect, managerul Departamentului de Competiţii al FRF, Felix Grigore, dezvăluind că nu s-a stabilit încă o dată exactă la care va fi anunţată componenţa seriilor şi va fi stabilit ţintarul întrecerii.
Deocamdată, se ştie doar că în ediţia ediţia 2019-2020 Liga a III-a va fi formată tot din 5 serii a câte 16 echipe. Ca şi în sezonul precedent, vor promova în Liga a II-a formaţiile aflate pe locul întâi în fiecare dintre cele cinci serii la finalul sezonului şi vor retrograda 21 de echipe, astfel: 20 de echipe, respectiv ocupantele locurilor 16, 15, 14 şi 13 din fiecare serie a Ligii 3, şi o echipă, cea mai slab clasată de pe locul 12 din toate cele cinci serii. Pentru stabilirea acestei echipe se vor avea în vedere doar rezultatele înregistrate de aceasta cu echipele de pe locurile 1-11 din seria în care a evoluat.
Nu mai puţin de trei echipe sucevene se vor afla pe tabloul de concurs al ediţiei 2019-2020 a Ligii a III-a, care va începe pe 23 august, este vorba de Bucovina Rădăuţi, Foresta Suceava şi Şomuz Fălticeni.