Din această săptămână, lotul echipei de handbal a Universităţii Suceava s-a reunit în efectiv complet la antrenamente, după ce-au revenit acasă şi jucătorii ce au evoluat la Campionatul European Universitar din Polonia, acolo unde au reprezentat România şi Suceava şi unde au ocupat locul şapte. La antrenamentul de ieri universitarii aveau 26 de jucători, o parte dintre ei fiind încă în probe.
“Am început pregătirile cu o echipă total schimbată, o echipă tânără, cu o medie de vârstă cum nu a mai fost de mult timp la Suceava. Avem 26 de jucători la antrenamente, dar vor mai pleca dintre ei. Îmi doresc să păstrez un lot de maximum 20 de jucători, cu tot cu portari. Ne-au plecat mulţi jucători, dar cu siguranţă au plecat la mai bine. Noi am încercat să venim cu contraoferte, dar în limita bugetului nostru”, a explicat antrenorul Adrian Chiruţ. Sucevenii au în planul de pregătire prevăzut şi un cantonament la munte, iar în cazul în care nu se va concretiza vor face o perioadă de pregătire centralizată cu două antrenamente pe zi la Suceava.
Până acum universitarii au semnat cu mai mulţi dintre jucătorii veniţi la Suceava, primul fiind Raul Bogdan Barb (24 de ani), un inter stânga ce a fost transferat de la CSM Sighişoara.
„Sunt mulţi jucători noi la echipă, printre care mă aflu şi eu, handbalişti tineri ce vor să pună umărul în lupta pentru promovarea în Liga Naţională. De săptămâna trecută am început antrenamentele şi trebuie să ne pregătim foarte bine, deoarece lupta pentru promovare nu va fi uşoară, mai ales că s-a schimbat sistemul şi sunt adversari destul de tari, mai ales în fazele superioare”, a explicat Raul Bogdan Barb.
Universitatea a semnat cu un centru de 22 de ani ce a evoluat în Liga Naţională
Un alt jucător ce a semnat cu echipa suceveană este Alexandru Popia, un handbalist care evoluează pe postul de centru şi până la 22 de ani a mai evoluat pentru Dunărea Călăraşi şi CSM Făgăraş.
„Ne pregătim de săptămâna trecută, am început cu antrenamente uşoare, de reacomodare la efort, iar din această săptămână s-a reunit tot lotul. La Suceava am venit cu gânduri pozitive şi vreau să-mi fac treaba cât mai bine şi să ajut la promovarea în Liga Naţională. Suntem o echipă tânără şi nu va fi uşor, mai ales că trebuie să ne integrăm cât mai repede, iar echipa să fie cât mai omogenă”, a explicat Alexandru Popia. Universitarii au în lot şi un inter dreapta cu o statură impresionantă, Andrei Ştefan Sora (21 de ani), jucător ce a fost format la Centru Naţional Olimpic Braşov, ca şi extrema stângă Ionuţ Răzvan Dodiţa (20 de ani). Universitatea se va baza în acest sezon şi pe unul dintre cei mai valoroşi jucători formaţi la LPS Suceava, Claudiu Lazurcă, handbalist ce a trecut pe la mai toate loturile de juniori, ce a evoluat în sezonul trecut la a doua echipă, dar şi în câteva meciuri în Liga Naţională.
„Mai am un an de juniorat şi uşor-uşor mă integrez şi la seniori, dar acest lucru trebuie făcut pas cu pas. Sper să facem un campionat foarte bun şi să aducem Suceava acolo unde îi este locul, în Liga Naţională. Am mulţi colegi tineri ca şi mine, de viitor, şi sunt convins că vom ajunge la barajul pentru promovare, unde cred că vom face faţă adversarilor, mai ales că avem o echipă cu jucători muncitori şi ambiţioşi”, a explicat suceveanul Claudiu Lazurcă.
Adrian Chiruţ crede că Universitatea nu va avea probleme în serie
Antrenorul Adrian Chiruţ este optimist înaintea acestui sezon şi crede că echipa va ajunge fără probleme în fazele superioare ale Diviziei A.
„Nu ne aşteptăm să avem probleme în serie. Important este să formăm o echipă, să o omogenizăm şi vom vedea în partea a doua a campionatului care sunt şansele noastre la promovare”, a spus Chiruţ.
CSU Suceava a pierdut nu mai puţin de 11 jucători, după retrogradarea echipei: Gabriel Burlacu, plecat la Steaua Bucureşti, Bogdan Baican, la Politehnica Timişoara, Adrian Tîrzioru, la CSM Bacău, Mihai Sandu şi Cătălina Costea, ambii plecaţi la Dunărea Călăraşi, Golubovic, Dorin Dragnea, Alin Petrea, Florin Ciubotariu, Bogdan Şoldănescu şi Cristian Adomnicăi, ultimii trei semnând vineri cu o altă echipă din Divizia A, CSM Botoşani.