Astăzi expiră termenul limită stabilit de Federația Română de Fotbal pentru înscrierea în Liga a III-a. Toate cele trei echipe sucevene cu drept de participare în acest eșalon, Bucovina Rădăuți, Foresta Suceava și Șomuz Fălticeni, s-au conformat cerinței FRF, urmând să se afle pe tabloul de concurs și în ediția 2019-2020 a întrecerii.
Pentru prima dată, conducerea Federației a solicitat cluburilor să depună într-un cont precizat de serviciul financiar al FRF și o garanție financiară în cuantum de 20.000 de lei, care ar urma să fie folosită în cazul în care respectiva grupare ar acumula datorii pe parcursul sezonului. În cazul în care nu vor apărea probleme, garanția ar urma să fie returnată echipelor către finalul campionatului, la data de 15 mai 2020.
De asemenea în cazul în care vor rămâne locuri vacante după încheierea perioadei de înscriere, acestea vor putea fi ocupate de echipele retrogradate în sezonul precedent. În această situație se află gruparea CSM Pașcani, care a solicitat în scris către FRF să fie primită în Liga a III-a. Este pentru al patrulea an consecutiv când șefii clubului din Pașcani stau la mâna celor din FRF pentru a obține un loc în eșalonul al treilea.
Viitoarea ediției a Ligii a III-a va începe pe data de 24 august.