Andrei Dorin Rusu, sportiv aflat în conflict cu clubul la care este legitimat, CSM Dorna Vatra Dornei, a concurat pentru România la Campionatul European de atletism Under 23 care s-a desfăşurat, pe parcursul săptămânii trecute, în oraşul suedez Gavle. Chiar dacă a concurat cu sportivi mai mari ca vârstă, Rusu, a concurat foarte bine în finala probei de 10.000 de metri clasându-se la final pe locul 7, cu un timp de 28:59.47, ceea ce reprezintă un nou PB pentru atletul în vârstă de 20 de ani.
“Cursa a fost una foarte, foarte dificilă. Am avut mari dificultăţi în ruperile de ritm. Adversarii au fost foarte buni, iar locul 7 înseamnă foarte mult pentru mine. Sunt extrem de fericit şi prin prisma faptului că am făcut record personal. La anul îmi propun să dobor recordul naţional la 10.000 de metri. Din păcate, din cauza situaţiei contractuale, nu am avut parte de cele mai bune condiţii de pregătire. M-am antrenat mai mult singur, iar dacă lucrurile stăteau altfel, acum sigur eram pe podium”, a declarat Andrei Dorin Rusu pentru site-ul Federaţiei Române de Atletism.
Andrei Dorin Rusu este nepotul lui Ştefan Rusu, cel mai mare luptător român al tuturor timpurilor, acesta având deja în palmares un titlu de campion european de juniori, în 2017, în Italia, la Grosseto, şi mai multe medalii câştigate la întrecerile naţionale şi balcanice. Interesant este că Andrei Dorin şi-a început cariera sportivă practicând fotbalul, fiind legitimat la juniorii lui Sporting Braga, în perioada în care a locuit împreună cu familia sa în Portugalia.
Trei medalii a cucerit ţara noastră la Campionatul European Under 23, prin Alexandru Novac, argint la suliţă, Eva Miklos, bronz la 400 de metri şi Claudia Prisecaru, tot bronz, la 3000 de metri obstacole.