Luptătorii de la Clubul Sportiv Municipal Suceava şi Liceul cu Program Sportiv din Suceava pregătiţi de antrenorii Valerică Gherasim, Andrei Bolohan şi Daniel Ciubotaru au participat zilele trecute la Campionatul Naţional de lupte pe plajă pentru juniori III şi IV, competiţie ce a avut loc în localitatea 2 Mai din comuna Limanu, judeţul Constanţa. Deşi sunt specializaţi în lupte greco-romane, iar la cele de plajă sunt dezavantajaţi faţă de cei de la lupte libere, sucevenii au avut o comportare bună pe nisip, câştigând şi o medalie naţională. Prezent pentru a doua oară la aceste naţionale, Iulian Felix Dediu, de la Clubul Sportiv Municipal Suceava, a evoluat la categoria 60 de kilograme, acolo unde au fost nu mai puţin de 36 de concurenţi. Luptătorul sucevean a reuşit să câştige primele două meciuri, iar în al treilea, cel pentru intrarea în finala mare, a pierdut în faţa sportivului ce avea să câştige categoria. În finala mică pentru medalia de bronz, suceveanul a avut parte de cel mai disputat meci şi a reuşit să se impună cu scorul de 3 – 1, aducând singura medalie a delegaţiei sucevene.
Cu o săptămână înaintea naţionalelor, Iulian Felix Dediu a debutat la Campionatul European de lupte greco-romane pentru juniori III din Polonia, în acest an câştigând încă o medalie de bronz la naţionalele de juniori III. De la Liceul cu Program Sportiv Suceava, Alexandru Dăscălescu la 35 de kilograme şi Georgian Straton la 40 de kilograme au debutat la un Campionat Naţional de lupte pe plajă şi s-au clasat pe locul V, fiind aproape de medaliile de bronz. Sucevenii au avut şi o sportivă în competiţia feminină, Ana Andriş, de la CSM Suceava, care a câştigat primele două meciuri la categoria 50 de kilograme, dar în final a ocupat poziţia a şaptea.
„Ne bucurăm c-am reuşit să ne întoarcem cu o medalie de la naţionalele de lupte pe plajă, o competiţie mult mai dificilă pentru noi, cei de la lupte greco-romane, în comparaţie cu cei de la libere, al căror stil e asemănător cu cel de plajă. Iulian Felix Dediu a reuşit un turneu foarte bun, cu trei victorii în patru meciuri în care a luptat, asta la o săptămână după ce a participat la Campionatul European pentru juniori sub 15 ani. Mulţumim pentru sprijin Primăriei şi Consiliului Local Suceava, conducerii CSM şi LPS Suceava, dar şi oamenilor ce sunt alături de noi, Vali Stănuţ, George Andronic şi Sevi Caba (Bar Restaurant Melody)”, a explicat antrenorul sucevean Daniel Ciubotaru.
La finalul săptămânii viitoare, seniorii de la CSM Suceava vor avea finalele Campionatului Naţional Individual, la Reşiţa.