Antrenorul Andrei Bernicu, de la Liceul cu Program Sportiv Suceava, a participat la o nouă acţiune a lotului naţional handbal cadeţi al României, acolo unde este antrenor secund. În prima fază, tehnicianul sucevean a ajuns cu naţionala în Franţa, acolo unde România a participat la o competiţie internaţională denumită Turneul celor patru regiuni, la care pe lângă naţionala gazdelor au mai fost prezente echipele Serbiei şi Danemarcei. România a pierdut primul meci în compania francezilor, 24 – 36, a câştigat la 4 goluri în faţa Serbiei şi a remizat cu Danemarca, 21 – 21, terminând turneul pe locul II.
„În Franţa am reuşit două rezultate pozitive în compania a două echipe bune. Cu Danemarca puteam câştiga, dar am fost egalaţi pe final, iar cu sârbii am avut avantaj şi de 12 goluri, însă băieţii au făcut un meci bun şi a fost o victorie pe deplin meritată. În cel cu Franţa, gazdele s-au distanţat destul de repede şi n-am reuşit să mai revenim pe tabelă. Am terminat pe locul 2 acest puternic turneu, iar evoluţia de aici le-a dat băieţilor noştri încrederea de care aveau nevoie pentru Open-ul din Suedia”, a explicat antrenorul Andrei Bernicu.
Naţionala de cadeţi a participat la Open-ul European din Suedia
După turneul din Franţa, naţionala de cadeţi a României a ajuns în Suedia, unde a participat la Open-ul European, o competiţie de tradiţie la nivelul continentului pentru juniori, la care au fost prezente 24 de naţionale. România a început grupa cu un eşec în faţa Italiei, 15 – 25, iar mai apoi a bifat trei victorii, 20 – 15 cu Olanda, 20 – 19 cu Islanda, 26 – 25 cu Austria şi o remiză cu Muntenegru. Din păcate, România a fost foarte aproape să termine grupa pe locul II şi să lupte pentru locurile 1 – 8, dar a terminat pe III şi s-a dus în meciurile pentru locurile 9 – 16. Din păcate, naţionala a pierdut următoarele trei meciuri, 21 – 25 cu Rusia, după ce a condus cu 13 – 9 la pauză, 16 – 30 cu Elveţia şi 26 – 30 cu Polonia.
„La Goteborg am început turneul cu o înfrângere în faţa Italiei, care eu personal cred că a fost din cauza oboselii, după care am câştigat cu Olanda şi Islanda una din favoritele competiţiei. În cea de a treia zi am câştigat cu Austria şi în ultimul meci din grupă am terminat la egalitate cu Muntenegru. Din păcate am ratat de puţin clasarea în primele 2 locuri, ce ne-ar fi permis să jucăm pentru locurile 1 – 8. Terminând pe locul 3 în grupa B, am mers mai departe cu locul 4 din grupa noastră şi ne-am intersectat cu Rusia şi Elveţia. Din păcate în aceasta grupă am înregistrat două înfrângeri, moralul jucătorilor fiind afectat de faptul că n-am intrat în primele 8. Am jucat cu Polonia un ultim meci de clasament 15 – 16, dar l-am pierdut şi pe acesta la 4 goluri. Un turneu greu şi acesta, cu echipe bune, după care ne-am dat seama că mai avem de lucrat la pregătirea fizică şi cea tehnico-tactică. Prin astfel de meciuri am reuşit să vedem unde ne aflăm la ora actuală cu nivelul, pregătirea lotului şi doar întâlnind echipe puternice ne putem face o idee. Băieţii au demonstrat că prin dăruire, determinare şi o dorinţă exemplară putem să ne batem cu oricine”, a explicat antrenorul Răzvan Bernicu. Tehnicianul sucevean crede că echipa naţională a suferit la capitolul constanţă în joc la Open-ul European, când a alternat meciurile bune cu unele mai modeste, iar acest lucru a costa echipa la un astfel de turneu important.