După Andrei Cerlincă, Vlad Stănescu și Dudu Drugă, Alexandru Marin este al patrulea transfer reușit de Foresta în intersezon. Acesta este un atacant masiv, în vârstă de 31 de ani, care în ultimele trei sezoane a evoluat pentru Știința Miroslava. În cariera sa, Marin a mai îmbrăcat tricoul formațiilor CSMS Iași, Juventus București, Drobeta-Turnu Severin, FC Olt, FCM Dorohoi, ACS Berceni, Gloria Buzău și Bucovina Pojorâta. În ediția trecută de campionat Alexandru Marin a marcat 15 goluri, clasându-se pe locul al doilea în ierarhia golgheterilor din Seria I a Ligii a III-a, imediat în spatele lui Robert Martin, de la Foresta.
„Marți am parafat cu Alexandru Marin un contract pe doi ani. Eram în căutarea a încă unui atacant de careu, și cred că am făcut alegerea potrivită. Alex a înscris constant în ultimele sezoane și sperăm să o facă cu aceeași regularitate și pentru Foresta”, a declarat președintele grupării sucevene, Andrei Ciutac, care a dezvăluit că „galben-verzii” mai poartă negocieri în aceste zile cu doi portari, un fundaș central și cu mai mulți juniori.
Lotul grupării sucevene se va reuni la stadionul Areni pe data de 8 iulie, la ora 10.00. Pe 13 iulie forestierii au programat un joc școală, iar pe 20 iulie vor disputa un joc test în compania grupării Aerostar Bacău. Între 31 iulie și 10 august formația antrenată de Vespazian Colban va efectua un stagiu de pregătire centralizată la Pojorâta, urmând ca în acest interval, pe 3 și 9 august, să susțină două jocuri amicale cu FC II Botoșani și Aerostar Bacău. Pe data de 14 august, Foresta va juca primul meci oficial al sezonului, în Cupa României, iar pe 17 august, cu o săptămână înaintea startului ediției de campionat 2019-2020 a Ligii a III-a, va disputa un ultim joc test împotriva Științei Miroslava.