Secția de rugby a Clubului Sportiv Școlar din Gura Humorului a reușit o nouă performanță la nivel național. Astfel, după titlul de campioană națională la juniori sub 17 ani, zilele trecute, echipa de juniori sub 14 ani, pregătită de antrenorul Florin Nistor, a reușit să câștige medalia de argint și să devină vicecampioană a României la această grupă de vârstă. Zilele trecute, la Săcele, pe terenul Precizia a avut loc turneul final al Campionatului Național de rugby juniori sub 14 ani, fază în care s-au luptat pentru medalii 10 echipe din țară. Zona Moldova Nord a fost reprezentată de echipa Clubului Sportiv Școlar din Gura Humorului, pregătită de antrenorul Florin Nistor. Humorenii au reușit să califice la turneul final după ce au terminat primii la capătul celor șase turnee regionale disputate pe zona de Nord Est. Cele zece echipe de la turneul final au fost împărțite în trei grupe, două de trei și una de patru, prin tragere la sorți, humorenii picând cu CS Viitorul Cluj, CSȘ Bârlad și CSȘ Tecuci. Elevii lui Florin Nistor au început mai greu acest turneu, dar au câștigat primul meci din grupă, 12 – 5 cu CSȘ Tecuci, iar mai apoi, 22 – 0 cu Viitorul Cluj, victorii ce le-au adus calificarea în semifinale. În ultimul meci, humorenii au pierdut cu 0 – 14 disputa cu CSȘ Bârlad și ambele echipe au mers mai departe.
Humorenii au fost la două minute de titlul de campioni ai României
În semifinale, CSȘ Gura Humorului a reușit să treacă de CSU Arad cu scorul de 7 – 5 și urma să întâlnească în finala mare Șoimii București, echipă ce s-a impus în disputa cu Bârlad cu 6 – 3 după loviturile de picior așezate, scorul după două reprize fiind egal, 0 – 0. După o primă repriză albă a finalei, elevii lui Florin Nistor au punctat printr-o lovitură de pedeapsă și cu două minute înainte de final au greșit și adversarii au egalat prin același procedeu. La loviturile de picior așezate, bucureștenii au avut un avantaj de un punct, 3 – 2, și au câștigat titlul național, iar humorenii s-au ales cu medalia de argint.
„O mare parte din jucători sunt cei ce-au câștigat argintul în sezonul trecut la naționalele sub 12 ani, dar au mers bine la turneele regionale și au crescut de la meci la meci și-am hotărât să mergem și la turneul final. Am început mai timid la Săcele, dar la fel, de la meci la meci jucătorii noștri au fost mult mai determinați și și-au dorit o medalie, iar asta s-a văzut în jocul lor din teren. Am fost foarte aproape de medalia de aur, de fapt la două minute, dar până la urmă și acest argint este unul nesperat, la ce echipe cu pretenții au fost la turneul final. Cred că dacă erau prelungiri aveam șanse mai mari să câștigăm finala, deoarece nu ne-am pregătit special pentru loviturile de picior, față de bucureșteni, care aveau mai mulți specialiști. Îi felicit pe sportivi pentru această performanță, pentru atitudinea și determinarea pe care au avut-o în teren. Mulțumesc clubului CSȘ Gura Humorului și tuturor celor ce ne-au susținut, în special lui Dan Baboi, părinte ce a fost alături de noi tot timpul”, a explicat antrenorul humorean Florin Nistor, care la final a primit titlul de cel mai bun tehnician al turneului final.
CSȘ Gura Humorului a folosit la turneul final un lot format din sportivii: Alexandru Ucraineț, Ioan Rareș Drelciuc, Darius Coștiug, Ștefan Blahu, Cosmin Radu, Dragoș Bejan, Robert Beleca, Fabian Beleca, Gabrielo Coclici, Davis Bălan, Răzvan Ivanovici, Denis Baboi, Alexandru Sfentec, Matei Bivol, Silviu Huțanu, Ionuț Cucoș, Lucian Godrohan, Eduard Lungu, Răzvan Muha, Cristi Bilaucă, Ionuț Timu și Cristian Volosciuc.