În această perioadă de pauză competiţională, oficialii echipei Foresta Suceava sunt în discuţii cu mai mulţi jucători pentru a completa şi întări lotul cu care echipa va aborda următorul sezon al Ligii a III-a. Ieri, clubul sucevean a reuşit să semneze două contracte pe un an de zile cu doi jucători importanţi ce-au jucat mulţi ani pentru echipa locală, Andrei Cerlincă şi Vlad Stănescu. Cei doi fotbalişti suceveni au evoluat în ultimul sezon la o altă reprezentantă a judeţului Suceava în eşalonul al treilea, CSM Bucovina Rădăuţi, acolo unde au fost două piese importante în realizarea celei mai bune performanţe din ultimii 60 de ani a fotbalului rădăuţean, locul II în Liga a III-a. Fost internaţional de juniori şi de tineret al României, Andrei Cerlincă are în CV formaţii precum Rapid Suceava, Rapid Bucureşti, FC Braşov şi Foresta Suceava. Mijlocaşul Andrei Cerlincă este un produs sută la sută al fotbalului sucevean şi a fost lansat în fotbalul mare de profesorul Ovidiu Căldăruş, la Liceul cu Program Sportiv Suceava. Vlad Stănescu a jucat pentru Bucovina, Cetatea, Rapid CFR şi Foresta, toate din Suceava, dar şi la Bucovina Pojorâta şi CSM Bucovina Rădăuţi, dar şi un sezon la Petrolul Ploieşti.
„Astăzi am semnat contractele cu Vlad Stănescu şi Andrei Cerlincă. Sunt doi jucători valoroşi care cu siguranţă ne vor ajuta pe parcursul sezonului viitor. În prezent suntem în discuţii şi cu alţi jucători pe care ni-i dorim, cu doi, chiar trei dintre ei într-o fază avansată ce sperăm că se va concretiza în zilele următoare. În acelaşi timp discutăm şi cu mai mulţi antrenori, iar zilele viitoare vom lua o decizie şi vom alege noul antrenor cu care vom merge la drum în sezonul următor”, a explicat preşedintele clubului Foresta Suceava, Andrei Ciutac.
În această perioadă, forestierii au încheiat de comun acord contractul cu Paul Ionescu şi-n acelaşi timp au prelungit înţelegerea cu Paul Mateiciuc.
Lotul Forestei Suceava se va reuni pe 10 iulie, iar noul sezon din Liga III-a va începe de data de 25 august.