După o perioadă îndelungată cu vreme instabilă, a venit în sfârşit vara şi la Suceava, astfel că iubitorii sportului înscrişi în Cupa Monitorul au ocazia să se bucure de tenis. Şapte partide s-au jucat ieri în turneu, pentru astăzi fiind programate alte opt.
La competiţia din acest an participă 192 de concurenţi, însă unii dintre ei au ales să se înscrie la două categorii, astfel că tabloul de concurs numără 227 de competitori. Nu mai puţin de 800 de meciuri va cuprinde maratonul din 2019 al Cupei Monitorul.
Întrecerea în sine este structurată pe mai multe categorii, în funcţie de nivelul de joc al fiecăruia şi de vârstă. În interiorul Cupei Monitorul vor exista practic zece competiţii distincte: Secundară minus 40 de ani, Secundară plus 40 de ani, Principală minus 40 de ani, Principală 40-50 de ani, Principală plus 50 de ani, Elită minus 40 de ani, Elită plus 40 de ani, Veterani plus 60 de ani, Veterani plus 65 de ani şi Veterani plus 70 de ani.
Partidele vor avea loc ca şi până acum, pe terenurile de zgură de la Complexul Sportiv „Unirea”. După încheierea turneelor rezervate seniorilor, tot în cadrul Cupei Monitorul vor fi organizate, ca şi anul trecut, un concurs feminin şi un altul destinat copiilor, întrecere care a fost inclusă deja în calendarul Federaţiei Române de Tenis.
Rezultate înregistrate ieri în Cupa Monitorul:
Vasile Belciug – Codruţ Popescu | Secundară, +40, Grupa A | Baza Unirea | 2-6, 7-6, 5-7 |
Florin Hostiuc - Emilian Petruneac | Principală, -40, Grupa A | Baza Unirea | Amânat |
Vlad Airinei – Alin Opincaru | Elită -40, Grupa B | Baza Unirea | 5-7, 0-6 |
Tiberiu Nichifor – Mihai Hagiu | Secundară, -40, Grupa B | Baza Unirea | 6-4, 2-6, 0-6 |
Ciprian Văcăreanu – Dan Chiuchiuşan | Principală, +40, Grupa A | Baza Unirea | 2-5, abandon Văcăreanu |
Răzvan Maciuc – Răzvan Guzu | Principală, +40, Grupa C | Baza Unirea | 7-5, 2-6, 4-6 |
Luchian Petruneac – Dorin Goian | Principală -40, Grupa C | Baza Unirea | 4-6, 7-6, 6-1 |
Programul zilei de astăzi:
Joi, 13 iunie, ora 08.00 | Sorin Alexa – Marius Şuiu | Secundară, +40, Grupa D | Baza Unirea |
Joi, 13 iunie, ora 10.00 | Ionuţ Rădăşanu – Emilian Petruneac | Principală, -40, Grupa A | Baza Unirea |
Joi, 13 iunie, ora 12.00 | Claudiu Marasin - Daniel Bujder | Secundară, -40, Grupa B | Baza Unirea |
Joi, 13 iunie, ora 12.00 | Codruţ Popescu – Ciprian Hreţcanu | Secundară, +40, Grupa A | Baza Unirea |
Joi, 13 iunie, ora 14.00 | Adrian Baciuc – Ion Tcaciuc | Secundară, -40, Grupa D | Baza Unirea |
Joi, 13 iunie, ora 14.00 | Laurenţiu Şfichi – Mihai Ududec | Elită, +40, Grupa C | Baza Unirea |
Joi, 13 iunie, ora 16.00 | Ştefana Corlăţan – Cătălin Lungu | Principală, -40, Grupa C | Baza Unirea |
Joi, 13 iunie, ora 18.00 | Dan Vlădeanu – Ciprian Coteţ | Elită -40, Grupa C | Baza Unirea |