Cupa Monitorul continuă în ritm susţinut. Ieri s-au disputat şapte partide, astăzi urmând să se joace alte opt.
La competiţia din acest an participă 192 de concurenţi, însă unii dintre ei au ales să se înscrie la două categorii, astfel că tabloul de concurs numără 227 de competitori. Nu mai puţin de 800 de meciuri va cuprinde maratonul din 2019 al Cupei Monitorul.
Întrecerea în sine este structurată pe mai multe categorii, în funcţie de nivelul de joc al fiecăruia şi de vârstă. În interiorul Cupei Monitorul vor exista practic zece competiţii distincte: Secundară minus 40 de ani, Secundară plus 40 de ani, Principală minus 40 de ani, Principală 40-50 de ani, Principală plus 50 de ani, Elită minus 40 de ani, Elită plus 40 de ani, Veterani plus 60 de ani, Veterani plus 65 de ani şi Veterani plus 70 de ani.
Partidele vor avea loc ca şi până acum, pe terenurile de zgură de la Complexul Sportiv „Unirea”. După încheierea turneelor rezervate seniorilor, tot în cadrul Cupei Monitorul vor fi organizate, ca şi anul trecut, un concurs feminin şi un altul destinat copiilor, întrecere care a fost inclusă deja în calendarul Federaţiei Române de Tenis.
Rezultate înregistrate ieri în Cupa Monitorul:
Adi Ungureanu – Ovidiu Cimbru | Principală, +40, Grupa A | Baza Unirea | 6-3, 4-6, 7-5 |
Marius Onciu – Dan Vlădeanu | Elită, -40, Grupa B | Baza Unirea | 6-2, 6-4 |
Teodor Marcan – Ion Tcaciuc | Secundară, -40, Grupa D | Baza Unirea | 2-6, 1-6 |
Daniel Roşu – Silviu Mureşan | Principală, -40, Grupa B | Baza Unirea | 6-0, 6-1 |
Cătălin Lungu - Luchian Petruneac | Principală, -40, Grupa C | Baza Unirea | 7-6, 2-6, 6-2 |
Alex Huţu – Florin Hostiuc | Principală, -40, Grupa A | Baza Unirea | 4-6, 6-3, 6-3 |
Mihai Macarie – Octavian Lissov | Principală, +40, Grupa E | Baza Unirea | 1-6, 0-6 |
Programul zilei de astăzi:
Miercuri, 12 iunie, ora 08.00 | Vasile Belciug – Codruţ Popescu | Secundară, +40, Grupa A | Baza Unirea |
Miercuri, 12 iunie, ora 10.00 | Florin Hostiuc - Emilian Petruneac | Principală, -40, Grupa A | Baza Unirea |
Miercuri, 12 iunie, ora 12.00 | Vlad Airinei – Alin Opincaru | Elită -40, Grupa B | Baza Unirea |
Miercuri, 12 iunie, ora 12.00 | Tiberiu Nichifor – Claudiu Marasin | Secundară, -40, Grupa B | Baza Unirea |
Miercuri, 12 iunie, ora 14.00 | Ciprian Văcăreanu – Dan Chiuchiuşan | Principală, +40, Grupa A | Baza Unirea |
Miercuri, 12 iunie, ora 14.00 | Răzvan Maciuc – Răzvan Guzu | Principală, +40, Grupa C | Baza Unirea |
Miercuri, 12 iunie, ora 16.00 | Luchian Petruneac – Dorin Goian | Principală, -40, Grupa C | Baza Unirea |
Miercuri, 12 iunie, ora 18.00 | Vlad Angheluţă – Ştefan Ungureanu | Principală, +40, Grupa F | Baza Unirea |