Campionatul Ligii a III-a se va încheia sâmbătă, odată cu disputarea meciurilor din cadrul etapei a XXX-a. Ultima rundă programează derbiul județean dintre Bucovina Rădăuți și Foresta Suceava, partida urmând să aibă loc cu începere de la ora 18.00, pe stadionul Municipal. Echipa pregătită de Dorin Goian și Daniel Bălan are mare nevoie de victorie pentru a fi sigură de clasarea pe locul doi la finalul campionatului, în vreme ce Foresta, în cazul unui succes, ar putea urca până pe poziția a patra. Cele două formații s-au întâlnit de două ori în acest sezon, rădăuțenii izbutind să se impună de fiecare dată, cu 1-0, în Cupa României, pe teren propriu, și cu 4-2, pe Areni, ultima etapă din tur.
„Pentru noi jocul cu Foresta reprezintă un meci normal de campionat, nimic special. E adevărat că avem lot mai mulți fotbaliști care au evoluat în trecut la Suceava și au avut ceva probleme pe acolo, iar acest lucru sper aducă un plus de determinare în ceea ce îi privește. Avem și noi ambiția noastră de termina sezonul pe locul al doilea și ar fi extraordinar să reușim să învingem pe Foresta pentru a treia oară la rând. Nu va însă ușor, pentru că <galben-verzii> se află în creștere accentuată de formă după venirea lui Florin Cristescu pe banca tehnică. Etapa precedentă, sucevenii au izbutit chiar să administreze prima înfrângere stagională liderului Gloria Buzău, iar acest nu poate decât să ne facă să conștientizăm că vom avea parte de un meci greu”, a declarat antrenorul Bucovinei, Dorin Goian.
De partea cealaltă, forestierii doresc să încheie sezonul într-o notă pozitivă, fiind mânați și de dorința revanșei.
„Chiar dacă meciul nu are o miză deosebită pentru nici una dintre cele două formații, aceste derbiuri locale sunt animate de obicei de multe orgolii, fiind foarte tăioase, nu de puține ori încheindu-se cu nervii întinși la maxim. Noi venim după o perioadă bună, așa că ne dorim să încheiem campionatul într-o notă pozitivă, fiind mânați și de dorința revanșei după ce ultimele întâlniri directe nu s-au încheiat pentru noi așa cu ne-am fi așteptat. Rădăuțenii alcătuiesc o echipă bună, au arătat constanță pe întreaga durată a sezonului, așa că sunt de părere că își merită lotul ocupat în prezent în ierarhia Seriei I”, a precizat Florin Cristescu, tehnicianul Forestei.
O singură indisponibilitate au rădăuțenii pentru acest joc, este vorba de atacantul Iulian Ionesi. De partea cealaltă, forestierii nu vor putea conta pe Andrei Pavel și Vasile Boca.
De un meci cu adevărat capital are însă parte în ultima rundă Șomuz Fălticeni, cea de-a treia reprezentantă a județului în acest eșalon. Formația pregătită de Daniel Stoica evoluează sâmbătă, de la aceeași oră, 18.00, pe terenul grupării CSM Râmnicu Sărat și are nevoie de o victorie ca de aer pentru a fi sigură că își va păstra locul în eșalonul al treilea și în sezonul viitor. Fălticenenii se află în acest moment moment pe locul 11, ultimul neretrogradabil, însă doar la un singur punct distanță de poziția a 13-a direct retrogradabilă, ocupată în prezent de FC 2 Botoșani. Dacă Șomuz va juca pe terenul unei echipe condamnate, contracandidatele în lupta pentru evitarea retrogradării, CSM Pașcani și FC 2 Botoșani vor evolua acasă, în compania unor echipe lipsite de griji, este vorba de Sporting Liești și CSM Focșani.
„Pentru noi este cel mai important meci al sezonului și vă dați seama că nu ne doream să depindem de acest ultim joc. Băieții sunt însă motivați, pregătiți și încrezători, așa încât toată lumea se gândește la o victorie care să ofere posibilitatea Fălticeniului să se afle și sezonul viitor pe harta eșalonului al treilea”, a declarat Iulian Darabă, directorul sportiv al fălticenenilor.
Programul etapei a XXX-a:
Clasament Seria I