După mai multe etape finale şi de selecţie a Campionatului Naţional, municipiul Câmpulung Moldovenesc a găzduit sâmbătă, în premieră, Campionatul Balcanic de alergare montană pentru juniori şi seniori. La startul competiţiei s-au prezentat sportivi din şapte ţări şi anume: Bulgaria, Israel, Ucraina, Serbia, Slovenia, Turcia şi România. Mai mult, printre participanţi s-au aflat şi patru atleţi din judeţul Suceava, toţi reuşind la final să urce pe podium cu echipele României. Astfel, Clubul Sportiv Municipal Rarăul din Câmpulung Moldovenesc a avut doi atleţi la start, ambii fiind pregătiţi de antrenoarea Erzilia Ţâmpău, cea care s-a ocupat şi de organizarea competiţiei. În proba rezervată senioarelor, unde s-au alergat 12 kilometri, Mihaela Bodnariu s-a clasat pe locul III cu echipa naţională a României, fiind a treia din lot care a punctat, în timp ce la seniori, Marius Turcu, tot din Câmpulung a ocupat locul II cu echipa României, el fiind în primul an la această categorie de vârstă. În concursul junioarelor, rădăuţeanca Angelica Olenici, pregătită de antrenorul Iustin Tătărău la LPS Suceava a ocupat locul II cu echipa României, iar Andrei Ihnatiuc, pregătit de Bogdan Roşcăneanu la CSŞ Rădăuţi a terminat tot pe locul II cu echipa de juniori a ţării noastre. Toţi patru au şanse să fie selecţionaţi în lotul României pentru Campionatul European, ce va avea loc pe 7 iulie în Elveţia.
„Mă bucur că am putut să organizăm la Câmpulung Moldovenesc, pentru prima dată, un Campionat Balcanic. Sunt foarte mulţumită şi bucuroasă că oaspeţii noştri s-au simţit foarte bine şi au fost mulţumiţi de organizare şi condiţii, spunând că vor reveni şi cu alte ocazii. Pe această cale ţin să mulţumesc Federaţiei Române de Atletism, domnului preşedinte Florin Florea, Primăriei Municipiului Câmpulung Moldovenesc, Consiliului Local şi domnului primar Mihăiţă Negură care au fost principalii actori în organizarea Campionatului Balcanic în municipiul nostru. Vreau să mulţumesc şi tuturor colaboratorilor: echipa Salvamont Suceava, Liceul Militar "Ştefan cel Mare", Poliţiei, Poliţiei Locale, Jandarmeriei Montane, ISU Suceava, Şcoala Postliceala Sanitară "Ştefan cel Mare şi Sfânt" şi tuturor voluntarilor care, în permanenţă, au pus umărul la organizarea evenimentelor naţionale şi internaţionale din municipiul nostru. În final vreau să mulţumesc sponsorilor care au fost şi continuă să fie alături de noi: Aqua Carpatica, ICC Prod, Maghebo, Tudelli, Microprint, Restaurantul Papa Bun, Maxitrans, Yulmis Studio, Patiseria Poptamas, Edelweiss, Fast-Food Public, Addictad, Romaqua Group, Bergenbier S.A. şi Cotnari S.A”, a precizat antrenoarea Erzilia Ţâmpău.