Ediția a X-a a Cupei Monitorul va porni în forță zilele următoare, odată cu încălzirea vremii. Pentru astăzi este programat un singur meci, Cezar Guguță – Mircea Ovadiuc, din cadrul Categoriei Elită, +40 de ani, care va avea loc la Baza sportivă Unirea, cu începere de la ora 18.00.
La competiția din acest an vor participa 192 de concurenți, însă unii dintre ei au ales să se înscrie la două categorii, astfel că tabloul de concurs numără 227 de competitori. Nu mai puțin de 800 de meciuri va cuprinde maratonul din 2019 al Cupei Monitorul, care va începe în forță în prima decadă a lunii mai şi va continua până spre sfârşitul verii.
Întrecerea în sine este structurată pe mai multe categorii, în funcţie de nivelul de joc al fiecăruia şi de vârstă. În interiorul Cupei Monitorul vor exista practic zece competiţii distincte: Secundară minus 40 de ani, Secundară plus 40 de ani, Principală minus 40 de ani, Principală 40-50 de ani, Principală plus 50 de ani, Elită minus 40 de ani, Elită plus 40 de ani, Veterani plus 60 de ani, Veterani plus 65 de ani şi Veterani plus 70 de ani.
Partidele vor avea loc ca şi până acum, pe zgură, în locaţiile deja tradiţionale, Complexul Sportiv „Unirea” şi la Baza Sportivă IRE. După încheierea turneelor rezervate seniorilor, tot în cadrul Cupei Monitorul vor fi organizate, ca şi anul trecut, un concurs feminin şi un altul destinat copiilor, întrecere care a fost inclusă deja în calendarul Federaţiei Române de Tenis.