Zilele trecute, Baza Sportivă „Unirea” a găzduit prima competiție oficială pe zgură din acest an, este vorba de un turneu de categoria Silver, din Circuitul Tenis Partener, dotat cu Cupa Select.
Pentru o triere echilibrată a participanţilor, întrecerea a fost structurată pe trei niveluri de valoare. Tabloul de concurs de la Nivelul 5 a fost disponibil tenismanilor începători, în timp ce Nivelurile 6 și 7 s-au adresat practicanților acestui sport din ce în ce mai avansați.
Astfel, concursul de la Nivelul 5 i-a revenit lui Mircea Ovadiuc, care a trecut în finală de un alt sucevean, este vorba de Octavian Lissov. Tot doi localnici s-au întâlnit în meciul decisiv pentru titlu de la Nivelul 7, acolo unde Viorel Negru a avut câștig de cauză în fața lui Sergiu Ceucă.
Din cauza timpului nefavorabil însă, care a dat bătăi de cap organizatorilor, finala turneului de la Nivelul 6, care-i are drept protagoniști pe Mihai Ududec (Suceava) și Constantin Bălan (Rădăuți), a fost reprogramată pentru sfârșitul acestei săptămâni.