Brigada numărul unu din România pe plan internaţional, alcătuită din arădeanul Ovidiu Haţegan, sătmăreanul Octavian Şovre şi suceveanul Sebastian Gheorghe, a fost delegată de UEFA să conducă meciul dintre Chelsea Londra şi Eintracht Frankfurt, contând pentru manşa secundă a semifinalelor Europa League. Partida se va disputa joi, 9 mai, pe stadionul Stamford Bridge, cu începere de la ora 22.00. În tur, cele două echipe au terminat la egalitate, 1-1. Este cea de-a doua semifinală de cupă europeană din cariera celor trei, care au mai arbitrat şi duelul dintre Manchester United şi Celta Vigo, din sezonul 2016-2017, din cadrul aceleiaşi competiţii.
În acest an, Haţegan, Şovre şi Gheorghe au mai oficiat în Europa League partidele Benfica Lisabona – Galatasaray Istanbul şi Celtic Glasgow – Valencia, din faza şaisprezecimilor, Internazionale Milano - Eintracht Frankfurt, contând pentru optimile de finală şi Napoli – Arsenal, din sferturi.
Tot în 2019, brigada românească a împărţit dreptatea şi în confruntarea Belgia – Rusia, contând pentru preliminariile EURO 2020.
Sebastian Gheorghe şi colegii săi traversează un moment foarte bun al carierei, în toamna anului trecut fiind desemnaţi să conducă o serie de meciuri importante la nivel european, precum ŢSKA Moscova – Real Madrid, Barcelona – Inter Milano, Juventus Torino – Manchester United, FC Porto – Schalke din Champions League, dar şi confruntarea Germania – Olanda, din Liga Naţiunilor.
În vârstă de 43 de ani, Sebastian Gheorghe a început arbitrajul încă din perioada adolescenţei, la îndemnul tatălui său, Constantin Gheorghe, şi el fost purtător al ecusonului FIFA. Sebi a debutat în Liga I în urmă cu 13 ani, cu prilejul unui meci între Gloria Bistriţa şi Sportul Studenţesc Bucureşti, iar în anul 2016 a avut şansa de a fi delegat atât la Campionatul European din Franţa, cât şi la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro.