Echipa de rugby juniori sub 17 ani a Clubului Sportiv Şcolar din Gura Humorului continuă cu succes lupta pentru un nou titlu naţional, după cele două câştigate în ultimele două sezoane la juniori sub 15 şi sub 16 ani. Duminică, humorenii pregătiţi de antrenorul Andrei Varvaroi au obţinut o victorie categorică în faţa propriilor suporteri, scor 75 – 0, în disputa cu ACSOV Pantelimon Bucureşti. Dacă în tur au avut un meci mai greu, după un început ce a aparţinut gazdelor, de această dată humorenii nu le-au mai dat speranţe bucureştenilor, şi asta chiar dacă au rulat tot lotul de jucători.
„Ne-am pregătit intens pentru acest meci, asta pentru că la ei am început mai greu şi ne-au condus cu 5 – 0, dar până la urmă am câştigat cu 36 – 10. Se pare că de la meciul din tur, coeziunea în joc a echipei e mult mai bună, jucătorii se înţeleg mult mai bine. Mă bucură faptul că-n repriza secundă au evoluat foarte bine şi jucătorii ce-au jucat mai puţin, pe fondul unui joc deschis, în care ambele compartimente au mers bine. Ne pregătim în continuare pentru că mai avem trei meciuri grele în lupta pentru un nou titlu naţional şi sper să trecem cu bine”, a explicat antrenorul humorenilor, Andrei Varvaroi.
CSŞ Gura Humorului a abordat acest meci cu un lot format din sportivii: Alexandru Davidoiu, Sebastian Vasilovici (4 eseuri), Sebastian Legean, Ilie Cătună (1 eseu), Alexandru Tucaliuc, Alex Limbosu (2 eseuri), Ionuţ Cojocariu, Vlăduţ Sidău, Alexandru Gîrda (1 transformare), Ciprian Nichitean (5 transformări), Alexandru Ursache, Ioan Antonesi, Dumitru Cioltan (2 eseuri), Gabriel Bivol, Alexandru Bandol, Ionuţ Bîrsan, Marian Floriştean, Andrei Mureşan, Mircea Ursache (1 eseu), Alin Conache (4 transformări), Claudiu Cuciureanu (1 eseu), Ştefan Ajităriţei şi Mihnea Barău.
Etapa a 14-a
Clasament