Ieri, în etapa a 26-a din Liga a III-a de fotbal, echipa locală Foresta Suceava a pierdut meciul disputat pe terenul celor de la CSM Pașcani cu scorul de 1 – 4. În prima parte, fotbaliștii pregătiți de Florin Cristescu au avut mai multe șanse de a marca, chiar și-n superioritate numerică, dar tabela a rămas neschimbată până la pauză. În partea a doua, jocul sucevenilor a suferit atât în apărare, cât și-n atac, iar gazdele au profitat și-au deschis scorul, iar mai apoi și-au mărit avantajul până la 4 – 0, după ce avantajul numeric s-a egalizat în minutul 63, când Vițelaru a primit al doilea galben. Golul de onoare al Forestei a fost marcat pe final de Martin.
„A fost un meci catastrofal pentru noi, în care am dominat în prima repriză și am avut superioritate numerică, dar n-am fructificat pe tabelă. Am discutat cu jucătorii la pauză și nu înțeleg de ce în partea a doua nu prea a mai mers nimic. Ne-au lipsit și cei patru jucători, doi cu suspendări și doi accidentați, dar gazdele au câștigat meritat acest meci”, a explicat antrenorul sucevenilor, Florin Cristescu. Foresta Suceava a început acest meci în formula: Logofătu, Boca, Celeadnic, Vițelaru, Mocanu, Bejenaru, Lungu, Vremea, Căinari, Martin și Artenie, pe parcurs intrând în teren și Grigorie.