Derbiul Seriei I a Ligii a III-a dintre cea de-a doua clasată, Bucovina Rădăuți, și liderul Gloria Buzău s-a încheiat nedecis, 0-0. Gazdele rămân cu satisfacția că au jucat de la egal la egal cu o formație de nivelul eșalonului al doilea, în vreme ce oaspeții, neînvinși în actualul sezon, au obținut matematic promovarea în urma punctului cucerit la Rădăuți.
Prima repriză a întâlnirii de pe Municipal a fost deosebit de echilibrată, rădăuțenii ratând și o bună ocazie de gol prin Stoian. Partea secundă a fost dominată teritorial de formația vizitatoare, care a irosit și trei bune oportunități de a înscrie.
Bucovina Rădăuți a început meciul în alcătuirea: Puianu – Alecsandru, Antonesei, Chirilescu, Coajă, Vitu, Stănescu, Ungurianu, Cerlincă, Busuioc, Stoian. Au mai intrat: Coroamă, Păiuș, Ionesi și Ciobanu.