Foresta se descurcă mai bine în campionatul Ligii a III-a cu interimarul Florin Cristescu pe banca tehnică decât o făcea pe vreme mandatului fostului antrenor principal, Selim Benachour. Gruparea suceveană este neînvinsă în ultimele trei meciuri, în care a reuşit două victorii cu acelaşi scor, 3-1, împotriva a două grupări situate în partea de sus a clasamentului Seriei I, este vorba de Suporter Club Oţelul Galaţi şi Sporting Lieşti, şi o remiză pe terenul formaţiei Metalul Buzău, în condiţiile în care „galben-verzii” au fost nevoiţi să evolueze aproape tot meciul în inferioritate numerică.
Cu toate acestea, sunt şanse reduse ca Florin Cristescu să rămână prea mult pe banca tehnică a Forestei, conducerea clubului fiind în căutarea unui antrenor principal care să preia echipa suceveană încă de pe finalul acestui sezon, pentru a putea evalua astfel lotul de jucători în perspectiva viitoarei ediţii de campionat, în care se va forţa revenirea în eşalonul al doilea.
„Încă de la început am căzut de acord cu Florin Cristescu să ne ajute din postura de antrenor interimar şi nu s-a pus până acum în discuţie varianta unei numiri definitive”, a declarat preşedintele Forestei, Andrei Ciutac.
Printre pistele vehiculate pentru conducerea tehnică a echipei sucevene se află numele lui Dorin Goian şi Daniel Bălan, care au reuşit un sezon excelent la Rădăuţi, Bucovina ocupând în acest moment un onorant loc doi în ierarhia Seriei I.
De asemenea, au început să apară speculaţii şi în privinţa venirii pe Areni a lui Dorinel Munteanu, mai ales după ce recordmanul selecţiilor în echipa naţională a României a urmărit meciul din runda precedentă al Forestei, de la Galaţi, alături de Andrei Ciutac şi Mihai Ungurian, vicepreşedintele grupării sucevene.