Frații David (7 ani) și Ana Maria Dumitru (9 ani), din Preutești, care în urmă cu trei săptămâni au reușit să câștige Turneul Campionilor MPG – Winter Series Little Stars, găzduit de Complexul sportiv „Pescariu Sports & Spa”, din București, au revenit weekendul trecut în Capitală, onorând cu succes două competiții de copii din cadrul conceptului Tenis 10. David, care are în palmares nu mai puțin de 37 de titluri până acum, a reușit un adevărat tur de forță, izbutind să se impună sâmbătă la turneul organizat de Elite Club Pantelimon, pentru ca o zi mai târziu să triumfe la concursul organizat de clubul Hard Work, concurând la Nivelul Portocaliu.
În ce o privește pe Ana Maria, acesta și-a trecut în portofoliu al 29-lea titlu, după ce a câștigat la clubul Hard Work competiția de la Nivelul Verde.
Conceptul Tenis 10 este un program relativ nou implementat de Federaţia Română de Tenis, în baza campaniei internaţionale de iniţiere şi învăţare a acestui sport, susţinută de ITF (International Tennis Federation). În funcţie de abilităţi şi de vârsta concurenţilor, la asemenea concursuri se utilizează mingi mai uşoare, rachete mai scurte sau terenuri mai reduse ca dimensiune, organizatorii încercând prin aceste metode să inoculeze dragostea pentru tenis celor mai mici jucători, ştiut fiind că tenisul trebuie adaptat vârstei şi capacităţilor fizice ale copiilor.