La sfârşitul acestei săptămâni, vineri şi sâmbătă, sunt programate partidele etapei a XXIV-a în Seria I a Ligii a III-a. De un joc foarte important are parte Şomuz Fălticeni, care va juca în prologul rundei pe terenul unei contracandidate directe în lupta pentru evitarea retrogradării, este vorba de CSM Paşcani, întâlnirea urmând să se dispute astăzi, cu începere de la ora 17.00.
Foresta, care nu are nici un obiectiv pe acest final de sezon, va evolua în deplasare, cu Suporter Club Oţelul Galaţi, o grupare cuprinsă de frământări interne după ce a ratat obiectivul propus la startul sezonului, şi anume promovarea în eşalonul secund. Partida se va desfăşura însă pe teren neutru, sâmbătă, de la ora 17.00, la Lieşti, şi asta deoarece în perioada 18-20 aprilie, pe arena gălăţeană va avea loc un eveniment cultural sportiv organizat de Combinatul Siderurgic, proprietarul bazei, intitulat „Zilele Sănătăţii şi Securităţii în Muncă”.
Tot de un meci în deplasare are parte în această rundă şi Bucovina Rădăuţi, echipa suceveană cu cel mai consistent parcurs în actuala ediţie de campionat. Trupa pregătită de Dorin Goian şi Daniel Bălan va da piept cu Ceahlăul Piatra Neamţ, rădăuţenii fiind decişi să facă un meci bun şi să obţină un rezultat favorabil care să-i ajute să înregistreze o clasare pe podium la finalul sezonului.
Programul etapei a XXIV-a:
Vineri, 19 aprilie
CSM Paşcani - Şomuz Fălticeni
Sâmbătă, 20 aprilie
CSM Râmnicu Sărat - SCM Gloria Buzău
Ceahlăul Piatra Neamţ - Bucovina Rădăuţi
Sănătatea Darabani – FC 2 Botoşani
Ştiinţa Miroslava - CSM Focşani
Suporter Club Oţelul Galaţi - Foresta Suceava
Metalul Buzău - KSE Târgu Secuiesc
Sporting Lieşti stă în această rundă.
Toate partidele încep la ora 17.00.
Clasament Seria I
1. Gloria Buzău 22 20 2 0 69-12 62
2. Suporter Club Oţelul Galaţi 22 14 4 4 37-18 46
3. Bucovina Rădăuţi 21 14 2 5 41-16 44
4. Ştiinţa Miroslava 22 14 1 7 34-25 43
5. CSM Focşani 21 10 7 4 31-18 37
6. Foresta Suceava 21 9 7 5 33-27 34
7. Sporting Lieşti 22 9 3 10 28-22 30
8. Ceahlăul Piatra Neamţ 22 9 3 10 29-27 30
9. Metalul Buzău 21 7 5 9 26-30 26
10. KSE Târgu Secuiesc 21 6 5 10 28-35 23
11. CSM Paşcani 22 6 3 13 21-33 21
12. Şomuz Fălticeni 21 6 2 13 17-45 20
13. FC 2 Botoşani 21 5 3 13 22-38 18
14. CSM Râmnicu Sărat 21 3 5 13 18-37 14
15. Sănătatea Darabani 22 2 2 18 16-67 8