După două meciuri pierdute pe teren propriu în compania principalelor favorite la titlul de campioană a Diviziei Naţionale de rugby, echipa Rugby Club Gura Humorului va evolua pentru prima dată în deplasare în turneul play-off. Duminică, de la ora 14.00, echipa pregătită de Andrei Varvaroi şi Ştefăniţă Rusu va evolua pe terenul celor de la Rugby Club Bârlad, echipă ce luptă pentru semifinalele Diviziei Naţionale.
Gazdele pornesc favorite în această partidă, după ce-n primele două etape au reuşit să se impună în partidele cu CSM Suceava şi RC Griviţa Bucureşti.
„Mergem la Bârlad cu gândul de a face un joc cât mai bun şi să evoluam la potenţialul nostru maxim. Adversarii se mişcă mult mai bine decât în sezonul regulat şi joacă în viteză, mai ales pe linia de trei sferturi, acolo unde vom încerca să-i blocăm cât mai mult. Eram la Bucureşti când au jucat la Griviţa şi am văzut c-au dominat prima repriză, dar mai apoi au câştigat cu greu, pe final. Vom avea un meci greu, dar sper să fim apţi şi să facem un joc cât mai bun”, a explicat antrenorul jucător al humorenilor, Andrei Varvaroi.
Pentru meciul de la Bârlad, CSŞ Gura Humorului nu va putea conta pe Matei şi Oanea, jucători ce sunt accidentaţi.
Tot în această a treia etapă, CSM Suceava va evolua sâmbătă, pe teren propriu, de la ora 10.00, iar CS Năvodari va primi vizita Ştiinţei Petroşani, în derby-ul rundei.
Până la finalul play-off-ului, RC Gura Humorului mai are de jucat acasă, cu CSM Suceava şi la RC Griviţa Bucureşti, în timp ce sucevenii vor juca în ultima etapă acasă, cu CS Năvodari.
Clasamentul turneului play-off