La sfârșitul acestei săptămâni se vor disputa meciurile etapei a XXIII-a în Seria I a Ligii a III-a. Dacă în runda precedentă cele trei formații din județul Suceava participante în competiție au evoluat în deplasare, de această dată Foresta, Bucovina Rădăuți și Șomuz Fălticeni vor juca pe teren propriu.
După succesul răsunător înregistrat miercuri, la Galați, în fieful celei de-a doua clasate, gruparea fălticeneană are parte de un nou meci dificil, urmând să primească, sâmbătă, pe stadionul Tineretului, vizita Științei Miroslava, o altă echipă poziționată în partea superioară a ierarhiei.
„În situația în care ne aflăm noi acum toate meciurile sunt grele. Runda precedentă am obținut trei puncte uriașe în duelul cu Oțelul, un rezultat mare pentru noi, care ne-a făcut să devenim mai încrezători în forțele noastre. Sper să reușim o prestație la fel de consistentă și în partida cu Miroslava, pentru că avem nevoie de orice punct în cursa pentru menținerea în eșalonul al treilea”, a declarat Iulian Darabă, directorul sportiv al celor de la Șomuz.
Nici Foresta nu va avea un meci simplu în compania vecinei de clasament Sporting Liești, o formație care în deplasarea precedentă s-a impus cu categoricul scor de 5-0 la Fălticeni. Misiunea sucevenilor va fi îngreunată și de faptul că o serie de jucători importanți ca Eugen Celeadnic, Teodor Lungu, Matteo Rigoni, Andrei Vițelaru sau Andrei Mateiciuc sunt accidentați și au șanse minime să intre pe gazon în confruntarea cu Sporting.
De un adversar mult mai facil are însă parte Bucovina Rădăuți, gruparea pregătită de Dorin Goian și Daniel Bălan urmând să primească vizita „lanternei roșii” Sănătatea Darabani, o echipă condamnată, care își trăiește ultimele clipe în Liga a III-a.
Programul etapei a XXIII-a:
Clasament Seria I